Americanca Serena Williams (43 de ani) este una dintre cele mai emblematice figuri sportive din lume, iar recent a vorbit despre „costul mare” cu care s-a confruntat în gestionarea afacerilor sale după ce s-a retras din circuit, la aproape 41 de ani.
Serena Williams, cu 23 de titluri de Grand Slam și alte 50 de titluri WTA, se află pe locul 5 în rândul jucătoarelor cu cele mai multe trofee de simplu din carieră, iar doar din tenis a acumulat premii de peste 94 de milioane de dolari.
Top 3 al jucătoarelor cu cele mai multe trofee de simplu câștigate în carieră este format din Martina Navratilova (167 de titluri, obținute între 1974 și 1994), Chris Evert (154 de titluri, câștigate între 1971 și 1988) și Steffi Graf (107 titluri, câștigate între 1986 și 1999).
Serena William, fost număr 1 mondial, s-a retras din activitate în 2022, după ce a pierdut în turul al treilea de la US Open, în fața Ajlei Tomljanovic, după mai multe încercări de a atinge recordul de titluri majore, 24, stabilit în 1973 de australianca Margaret Court.
Dacă după „pensionare” cei mai mulți dintre sportivi își dedică timpul familiei, Serena Williams a rămas foarte activă fiind implicată în afacerile și investițiile sale, care variază de la modă, tehnologie, nutriție sau sport până la investițiile financiare.
Într-un interviu recent, fostul lider al tenisului feminin, a vorbit despre costurile pe care le are de plătit pentru a rămâne implicată în lumea afacerilor.
„Cu siguranță constă mult. Sunt aici, în California, fără copiii mei, iar acesta este un cost mare pentru mine, deoarece petrec mult timp cu copiii mei și sunt foarte atașați de ine, ceea ce o parte din mine adoră. Deci, întotdeauna există un cost.
Toată viața mea a trebuit să mă gândesc: «Dacă vreau să câștig un campionat, cât mă va costa asta?» Mă va costa timpul petrecut cu familia mea, mă vor costa prietenii, mă vor costa relațiile.
Și sunt foarte scumpe. Trebuie să decizi dacă merită pentru tine”, a declarat Serena Williams, pentru revista People.
Întrebată dacă ia în calcul să mai demareze o afacere majoră, Serena Williams a afirmat că se oprește la ceea ce are deja.
„Am terminat. Nu mai lansez nimic asemănător. Sunt fericită să fac WYN Beauty. Și sunt fericită să fiu mamă și sunt fericită cu compania mea de risc (n.r. investiții financiare), și asta e mult. Suntem bine!”, a concluzionat Serena Williams.
Serena Williams a lansat WYN Beauty X Shopify, un parteneriat între brandul său și gigantul comerțului electronic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER