Serena e iar leoaică!** A stat un an pe bară și a început marșul spre locul 1 WTA

Serena e iar leoaică!** A stat un an pe bară și a început marșul spre locul 1 WTA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul număr 1 mondial, Serena Williams a lăsat în urmă calvarul ultimului an. Cu trofeul de la Stanford și cel de la Toronto în buzunar (a învins-o aseară pe Samantha Stosur 6-4, 6-2), Serena pare să își fi regăsit jocul care a propulsat-o în vârful ierarhiei WTA. Cele două turnee de pe continentul nord-american sunt încăl­zirea perfectă pentru US Open, care va debuta pe 29 august.

Două operații la tendonul piciorului drept, după ce în iulie 2010 a călcat pe cioburi la un restaurant din München. La un pas de moarte, după ce i se făcuse rău la o petrecere și a fost diagnosticată cu embolism pulmonar. Încă o intervenție chirurgicală, în februarie 2011. „Operațiile aproape m-au distrus mental, zăceam pe patul de spital și parcă mi-am văzut moartea cu ochii. A fost cea mai grea încercare prin care am trecut și mă bucur că am putut lăsa totul în urmă”, spunea Serena Williams la întoarcerea pe teren. Un an de pauză forțată, fără trofee, și căderea, pentru prima dată în ultimii 14 ani, în afara TOP 100, pe locul 169. Mezina familiei Williams a lăsat la o parte încercările din ultimele 12 luni și a început, conștiincioasă, în urmă cu două luni, escaladarea spre vârful WTA.

„Urcușul” a pornit de acasă
Primul pas l-a făcut la Eastbourne. Un tur doi și multe incertitudini. La Wimbledon se întorcea din postura de deținătoare a titlului, însă pe hârtie era departe de a fi una dintre favorite. Încă își căuta ritmul, loviturile. Doar o umbră a Serenei care domina ierarhia WTA. Nu a trecut mai sus de turul patru. A urmat încă o lună de tatonare și o nouă revenire. Turneul 3, acasă, în Statele Unite, unde nu mai jucase din 2009. Stanford. Locul de unde Serena a reînceput ascensiunea. Cinci victorii, un singur set pierdut (în fața lui Kirilenko), un succes categoric în fața Șarapovei (6-1, 6-3) și prima finală după un an. Fostul lider mondial bifa al 38-lea titlu WTA al carierei și un plus considerabil la capitolul încredere. 80, noul loc în clasament de pe care pornea lupta. Toronto, al doilea turneu pe continentul nord-american. Un drum perfect până în finală, cu un singur set pierdut, în fața lui Jie Zheng (6-4), o victorie seacă în fața locului 4, Azarenka 6-1, 6-2. Firesc, a venit și titlul după meciul cu Stosur de aseară, scor 6-4, 6-2, dar și saltul până la granița topului 30. „Încă mai sunt lovituri la care mai am de lucrat și care înainte îmi ieșeau, dar pe măsură ce voi deveni mai încrezătoare în jocul meu știu că le voi putea face. Simt că îmi pot recăpăta jocul, că pot fi mai bună”, a punctat ea.


US Open – Direct pe tabloul principal
În plină recuperare de locuri, Serena a fost acceptată direct pe tabloul principal al US Open, beneficiind de o dispensă specială a regulamentului. Triplă câștigătoare a Open-ului Statelor Unite, Serena a utilizat regula clasamentului protejat, ceea ce i-a dat dreptul de a se înscrie pe tabloul principal la opt turnee, inclusiv la unul de Mare Șlem. „Nu contează dacă voi fi favorită sau nu, nici măcar nu m-am gândit la asta. E important să îmi fac jocul și să mă bucur de fiecare moment petrecut pe teren”, a declarat Serena.

Îmi doresc să fiu iarăși numărul 1 WTA, dar cel mai tare îmi doresc să joc bine la turneele de Mare Șlem
Serena Williams

30 de ani va împlini Serena Williams pe 26 septembrie

123 de săptămâni a fost numărul 1 Serena Williams

13 turnee de Mare Șlem a câștigat Serena Williams

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele