Se retrage din tenis adversara care a reușit să o învingă de două ori din patru meciuri pe Simona Halep: „E timpul să mă vindec”

Se retrage din tenis adversara care a reușit să o învingă de două ori din patru meciuri pe Simona Halep: „E timpul să mă vindec”
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 18 iulie 2025

Ons Jabeur (30 de ani – 71 WTA), sportiva din Tunisia care a reușit să o învingă de două ori din patru meciuri pe Simona Halep (33), a anunțat, prin intermediul unui comunicat postat pe rețelele de socializare, că se retrage din tenis.

În ultimele două sezoane, Jabeur s-a confruntat cu mai multe accidentări grave, astfel că a considerat că a venit momentul să aibă mai multă grija de sănătatea ei.

Ons Jabeur i-a spus adio tenisului! Ce a transmis fosta adversară a Simonei Halep

În 2024, Ons Jabeur s-a retras temporar din tenis din cauza accidentărilor, însă în acest an a revenit plină de entuziasm în circuit și dornică să obțină noi performanțe.

Însă, lucrurile nu au stat așa cum și-a dorit sportiva din Tunisia și cele mai notabile reușite au fost sferturile de finală de la Brisbane, Doha și Berlin.

Iar acum, la mai bine de o lună distanță după ce a părăsit Wimbledon 2025 în primul tur, Ons Jabeur și-a anunțat fanii că se retrage definitiv din „sportul alb”.

Fostă număr 2 WTA în iunie 2022, Jabeur a ajuns la concluzia că nu mai poate face pace cu fizicul ei și cea mai bună soluție este să renunțe permanent la sportul de performanță:

În ultimii doi ani, m-am forțat foarte mult, luptându-mă cu accidentările și confruntându-mă cu multe alte provocări. Dar, în adâncul sufletului, nu m-am mai simțit cu adevărat fericită pe teren de ceva vreme. Tenisul este un sport minunat, dar acum cred că este timpul să fac o pauză și să mă pun pe primul loc: să respir, să mă vindec și să redescopăr bucuria de a trăi simplu. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru”, a scris Ons Jabeur, într-un scurt comunicat pe care l-a postat pe rețelele de socializare.

S-a întâlnit de 4 ori cu Simona Halep în circuitul WTA

Asemenea Simonei Halep, Ons Jabeur a avut ghinion în circuitul WTA și a pierdut primele trei finale de Grand Slam. Este vorba despre Wimbledon și US Open 2022, plus Wimbledon 2023.

Însă, dacă Simona Halep a izbutit ulterior să își adjudece două trofee de Grand Slam, Ons Jabeur nu a mai avut această ocazie și a rămas doar cu finalele pierdute.

Ons Jabeur și Simona Halep s-au duelat pentru prima oară în circuitul WTA în septembrie 2018, la Beijing. Atunci, jucătoarea din Tunisia a câștigat primul set cu 6-1 și acolo s-a încheiat partida, deoarece Simona Halep s-a retras din cauza unor probleme medicale. Au urmat două dueluri la Dubai, în 2020 și 2022, ambele câștigate de Simona Halep, 1-6, 6-2, 7-6(7) și 6-4, 6-3.

Iar ultima confruntare dintre Halep și Jabeur s-a consemnat în mai 2022, la Madrid, când reprezentanta Tunisiei s-a impus în două seturi, 6-3, 6-2.

Potrivit site-ului WTATennis.com, Ons Jabeur a câștigat 5 titluri la simplu și a izbutit să adune o avere de 14.176.821 de dolari, doar din turnee, în întreaga carieră. În total, ea a înregistrat 460 de victorii și 261 de înfrângeri în tenisul profesionist.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]