Se repară o nedreptate uriașă care i s-a făcut Simonei Halep! Decizie istorică a organizatorilor din circuitul WTA: „Pentru prima oară vom face asta!”

Alexandru Tăcină
Se repară o nedreptate uriașă care i s-a făcut Simonei Halep! Decizie istorică a organizatorilor din circuitul WTA: „Pentru prima oară vom face asta!"

Organizatorii turneului WTA 1000 de la Roma (Italia) au luat o decizie istorică, iar începând cu anul 2025 vor asigura o remunerație egală femeilor și bărbaților.

După ce Simona Halep a fost ani la rândul victima misoginismului organizatorilor de la Roma, nedreptatea care i s-a făcut româncei va fi reparată! Italienii vor acorda premii egale femeilor și bărbaților, iar decizia va intra în vigoare în anul 2025.

Se repară o nedreptate uriașă care i s-a făcut Simonei Halep! Decizie istorică a organizatorilor din circuitul WTA: „Pentru prima oară vom face asta!”

Un episod strigător la cer s-a petrecut în anul 2020, când Simona Halep a câștigat turneul de la Roma, dar nu a fost recompensată la fel ca Novak Djokovic, încasând cu 10 euro mai puțin decât campionul din concursul băieților! Organizatorii turneului de la Foro Italico au primit numeroase reproșuri pe reţelele de socializare, fiind acuzați de misoginism! În opinia multora, aceștia i-au oferit în mod intenționat cu 10 euro mai puțin Simonei Halep, pentru a scoate în relief ideea că bărbații merită premii mai mari decât femeile în tenis.

Organizatorii de la Roma au realizat că au avut o abordare greșită până acum, iar lucrurile vor intra în normalitate: „Pentru prima dată în istorie, am început procesul care, pe parcursul a trei ani, va duce la egalitate de premii în bani între turneul feminin și cel masculin”, a declarat, potrivit ESPN, președintele Federației Italiene de Tenis, Angelo Binaghi, la prezentarea evenimentului din acest sezon, care va avea loc în perioada 10-21 mai.

„Vorbim de 8 milioane de euro (aproape 9 milioane de dolari) pentru fiecare eveniment”, a adăugat Binaghi! Șeful federației italiene a dezvăluit că o femeie bancher din Italia l-a convins să ia această decizie: „Putem face acest mare salt deoarece prima femeie CEO al unei mari bănci din Italia ne-a oferit resursele necesare”. Majoritatea organizatorilor turneelor de tenis oferă premii egale la masculin și feminin, însă cei de la Roma au făcut excepție până acum.

Cum a reacționat Simona Halep când a aflat de la reporterul ProSport că a încasat cu 10 euro mai puțin decât Novak Djokovic la Roma

Simona Halep a aflat cu surprindere că a încasat cu 10 euro mai puțin decât Novak Djokovic la Roma 2020! Întrebată de reporterul ProSport dacă se simte deranjată de gestul organizatorilor, Halep a răspuns: „Acum am aflat acest lucru de la tine! Nu consider că a fost o jignire. Așa au hotărât organizatorii și o iau ca atare”, a spus Simona.

Halep a primit un cec în valoare de 205.190 de euro după câștigarea titlului de la Roma (6-0, 2-1 – abandon în finala cu Karolina Pliskova). Novak Djokovic, triumfător în competiția masculină, a fost recompensat cu 205.200 de euro. Apoi, fanii i-au făcut cu ou și cu oțet pe organizatori, acuzându-i de misoginism.

Organizatorii de la Roma le-au discriminat pe jucătoarele de tenis în fiecare an. La ediția precedentă, diferența între premiile femeilor și bărbaților a fost uriașă: Iga Swiatek a primit 364.000 de dolari, în timp ce Novak Djokovic a fost recompensat cu 916.000 de dolari.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania