Schimbare surpriză la vârful WTA după ce forul mondial i-a întors spatele Simonei Halep, grăbindu-i retragerea! O femeie a preluat șefia organizației

Alexandru Tăcină
Schimbare surpriză la vârful WTA după ce forul mondial i-a întors spatele Simonei Halep, grăbindu-i retragerea! O femeie a preluat șefia organizației

Asociația Tenisului Feminin (WTA) a anunțat marți numirea americancei Valerie Camillo în funcția de președinte! Aceasta îi va lua locul lui Steve Simon, care a condus timp de 10 ani forul mondial.

Valerie Camillo a fost numită în funcția de președinte al WTA, ea urmând să conducă următoarea etapă de dezvoltare a tenisului profesionist feminin.

Camillo își va începe mandatul pe 17 noiembrie 2025, colaborând cu Consiliul WTA pentru a ghida și implementa viziunea și strategia pe termen lung a organizației, într-un moment de oportunități majore pentru jucătoare, fani, turnee și parteneri din întreaga lume”.

Schimbare surpriză la vârful WTA! Valerie Camillo a preluat șefia organizației

Consiliul WTA a aprobat numirea lui Camillo în urma unei selecții internaționale coordonate de compania Elevate Talent și sprijinite de actualul președinte în funcție, Steve Simon, precum și de un comitet special de selecție. Procesul a inclus un grup divers de candidați cu experiență solidă în domeniile sportului și afacerilor la nivel global.

Camillo a fost aleasă pentru alinierea sa la viziunea WTA privind dezvoltarea continuă, pentru reputația sa de lider inovator și respectat, pentru stilul colaborativ și pentru rezultatele demonstrate în domeniul creșterii comerciale. De-a lungul carierei, ea a construit și transformat importante organizații sportive și de divertisment din cadrul NBA, NHL, MLB și al sportului universitar american, îmbinând viziunea strategică cu expertiza operațională.

A coordonat organizarea a peste 1.000 de evenimente live, a modernizat operațiunile a două echipe profesioniste, a oferit consultanță altora și a supervizat dezvoltarea a patru arene sportive și de divertisment majore. Cunoscută pentru leadershipul său bazat pe principii și orientat spre oameni, Camillo a cultivat relații solide cu jucători, antrenori, sponsori și parteneri din industrie, pentru a crea strategii care susțin atât performanța sportivă, cât și creșterea afacerii”, se arată în comunicatul WTA. Odată cu numirea sa, Valerie Camillo îl va succeda pe Steve Simon, care se retrage după un deceniu de activitate în fruntea WTA.

WTA a respins cererea Simonei Halep de a-i fi redat locul în clasamentul mondial

Noua președintă a WTA are un CV impresionant, acumulând experiență în domeniile sportului și divertismentului, inclusiv în cadrul consiliului comercial al companiei de divertisment care administrează atracțiile turistice ale celebrei cântărețe americane Dolly Parton. Potrivit BBC, pe lângă implicarea sa în portofoliul lui Parton, Camillo ajunge în fruntea tenisului feminin după ce a ocupat roluri strategice în cadrul NBA, NHL și MLB.

Asociația Tenisului Feminin (WTA), care va fi condusă în curând de Valerie Camillo, a dezamăgit-o profund pe Simona Halep, grăbindu-i retragerea din tenis. Fosta campioană de la Wimbledon a solicitat WTA să-i fie redat locul din clasament după victoria obținută la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), acolo unde suspendarea i-a fost redusă de la 4 ani la doar 9 luni. Simona s-a lovit însă de un refuz categoric, întrucât membrele Consiliului Jucătoarelor au votat împotriva cererii sale.

„Cred că ar fi trebuit să-i redea locul în clasament pentru cele 3 luni. A fost absolvită de vină, iar asta e cel mai important pentru ea. Audierea de la TAS a fost cea mai mare victorie a ei. Suspendarea a fost de doar 9 luni, iar poziția din clasament ar fi fost suficient de bună încât să intre la turneele din următoarele 3 luni, chiar dacă nu a putut juca 18 luni. A fost dezamăgitor că WTA nu i-a acordat acele puncte pentru cele 3 luni”, a opinat Darren Cahill, fostul antrenor al româncei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania