Scandalul finalului de sezon în tenis! O jucătoare din Top 100 WTA a condus cu 6-3, 5-1, apoi s-a certat cu antrenorul și a pierdut meciul

Alexandru Tăcină
Scandalul finalului de sezon în tenis! O jucătoare din Top 100 WTA a condus cu 6-3, 5-1, apoi s-a certat cu antrenorul și a pierdut meciul

Leolia Jeanjan, sportivă din Franța aflată pe locul 100 WTA, a oferit un moment bizar în această săptămână, la turneul WTA 125 de la Buenos Aires (Argentina).

Jucătoarea franceză în vârstă de 30 de ani a pierdut în mod incredibil partida cu sportiva locală Luisina Giovannini (Argentina, 281 WTA), în condițiile în care a condus cu 6-3, 5-1.

Leolia Jeanjean a cedat nervos în timpul meciului din runda inaugurală a turneului desfășurat pe zgură, motiv pentru care antrenorul ei a decis să părăsească arena.

Moment incredibil în circuitul WTA! A pierdut de la 6-3, 5-1, iar antrenorul a părăsit arena în timpul meciului

Leolia Jeanjean trăiește cel mai amar final de sezon din carieră. Deși conducea cu un scor aproape imposibil de întors în tenis, 6-3, 5-1, și avea un avans uriaș de 181 de locuri peste Luisina Giovannini în clasament, partida s-a transformat într-un coșmar pentru Jeanjean.

Giovannini a revenit în mod miraculos și a egalat la seturi, după o serie de 6 game-uri consecutive. A fost momentul în care Jeanjean și-a pierdut cumpătul, luându-se la ceartă cu antrenorul său. Incidentul a fost relatat de jurnalistul argentinian Gonzalo Ferreyra pe contul său de X

Antrenorul a plecat din tribune, lucru care nu avea cum să o ajute pe franțuzoaică. În setul decisiv, Jeanjan nu i-a mai luat decât două game-uri argentiniencei, scor final 6-3, 5-7, 2-6.

Leolia Jeanjean, „coșmarul” Irinei Begu de la Roland Garros 2025

În vârstă de 30 de ani, Leolia Jeanjean era favorită clară în fața Luisinei Giovannini (19 ani), mai ales că sportiva din Franța venea după o finală disputată săptămâna trecută la un alt concurs din seria WTA 125, în Chile, la Colina.

Leolia avea statut de cap de serie numărul 2 la Buenos Aires, turneu dotat cu premii în valoare totală de 115.000 de dolari.  Jeanjan a pătruns în premieră în Top 100 mondial anul acesta, pe 26 mai, chiar înainte de Roland Garros.

În runda inaugurală a Grand Slam-ului parizian, Leolia Jeanjan a învins-o pe românca Irina Begu, după ce sportiva noastră luase primul set cu 6-0, scor 0-6, 7-5, 3-0 (abandon).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro