Șarapova e blestemată! Incredibil ce a pățit astăzi singura mare jucătoare pe care Simona Halep nu a învins-o niciodată

Șarapova e blestemată! Incredibil ce a pățit astăzi singura mare jucătoare pe care Simona Halep nu a învins-o niciodată

Jucătoarea de tenis Maria Șarapova, locul 3 WTA și cap de serie numărul 2, s-a retras, luni, din partida cu sportiva cehă Barbora Strycova, locul 41 WTA, la scorul de 7-6 (1), 6-7 (4), 2-1, în turul al doilea al turneului de categorie Premier 5 de la Wuhan.

Acesta a fost primul meci al rusoiacei din iulie, după turneul de la Wimbledon, la care a ajuns în semifinale. Ea nu a mai jucat de atunci din cauza unei accidentări la piciorul drept. Acum, Șarapova a acuzat dureri la încheietura mâinii stângi și a cerut intervenția fizioterapeutului la scorul de 1-0 în favoarea ei, în decisiv. În următoarea pauză, Șarapova a decis să se retragă de pe teren, când conducea cu scorul de 2-1, după două ore și 43 de minute de joc.

Anul trecut, Șarapova a fost eliminată în optimi, la prima ediție a Wuhan Open.

La Wuhan, principala favorită este Simona Halep, locul 2 WTA. Românca va evolua, marți, împotriva rusoiacei Anastasia Pavliucenkova, locul 32 WTA, în manșa a doua a competiției chineze.

După retragerea Mariei Șarapova, jucătoarea daneză Caroline Wozniacki, locul 11 WTA și cap de serie numărul 4, devine principala favorită pe partea inferioară a tabloului de simplu.

Toți iubitorii tenisului așteptau un ultim act între Simona Halep și Maria Șarapova și mulți specialiști estimau că, în sfârșit, campioana noastră o va învinge pe rusoaică. În cele cinci confruntări anterioare „MaȘa” s-a impus de fiecare dată în confruntările cu sportiva din Constanța. Rusoaica e singura mare sportivă pe care Simona nu a învins-o niciodată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]