Controversă puternică în tenisul feminin, după ce o jucătoare prietenă a Soranei Cîrstea s-a plâns de programările nedrepte în turnee. Anna Kalinskaya consideră că nu are timp necesar de recuperare înainte de duelul cu Iga Swiatek de la Cincinnati Open.
Tenisul naște frecvente controverse, mai ales prin unele decizii cel puțin judecabile ale forurilor internaționale. Anna Kalinskaya îi atacă pe reprezentanții WTA, după ce a ajuns în sferturile de finală ale Cincinnati Open, unde o va întâlni pe Iga Swiatek.
Turneul de la Cincinnati a început pentru Kaninskaya cu o victorie obținută greu în fața americanei Payton Stearns. Apoi, rusoaica a trecut de Amanda Anisimova și Ekaterina Alexandrova. După victoria din optimile de finală, sportiva a reacționat pe rețelele de socializare, spunând că programările propuse de WTA nu îi permit să se recupereze optim.
„Cum pot reprezentanții WTA și ai turneului să se aștepte ca atleții să performeze la maximul lor când se fac programările atât de nedrept? După meciul meu cu Alexandrova, am ajuns acasă din campus la 02:40 noaptea și nu m-am pus în pat până la 04:00.
Am dormit puțin, apoi m-am întors la bază pentru antrenament. Apoi am fost programată la un nou meci la ora 11 dimineață. Cum se așteaptă cei de la WTA să mă recuperez și să îmi ajustez continuu ciclul de somn, care e unul dintre cele mai importante aspecte în recuperare? Pare cam nedrept”, a spus Anna Kalinskaya pe Instagram Story.
După un parcurs foarte bun în turneul american, Kalinskaya a prefațat partida cu Iga Swiatek, care va avea loc astăzi, 15 august. Poloneza vine într-o formă de invidiat, mai ales după ce a cucerit turneul de Grand Slam de la Wimbledon.
„Sunt entuziasmată. Mă rog, sper să fie un meci de un nivel foarte bun, adică știm cu toții că Iga este o mare luptătoare. Vom vedea ceea ce se va întâmpla mâine”, a mai spus Anna Kalinskaya, conform Sportskeeda.
Cele două sportive s-au mai întâlnit o singură dată de-a lungul timpului, victoria fiind obținută de rusoaica Anna Kalinskaya. Iga Swiatek se află pe poziția 3 în clasamentul WTA, iar cea din urmă este pe poziția 34. Anul acesta nu a fost unul de excepție pentru rusoaică, care nu a pus mâna pe niciun trofeu, fiind eliminată în dese rânduri în primele tururi ale turneelor unde a participat.