România atacă China cu motoarele turate la maximum Patricia Maria Țig s-a calificat și ea pe tabloul principal la Wuhan

România atacă China cu motoarele turate la maximum Patricia Maria Țig s-a calificat și ea pe tabloul principal la Wuhan
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Cu două victorii într-un interval de doar cinci ore gălățeanca Patricia Țig a intrat pe tabloul principal de la Wuhan.

 
Jucătoarea gălățeană de tenis Patricia Maria Țig a reușit, sâmbătă dimineață, să producă cea mai mare surpriză a calificărilor turneului de la Wuhan (China), dotat cu premii totale în valoare de 2,5 milioane de dolari.

În primul tur de pe tabloul de calificări, Patricia Țig (locul 115 WTA) a învins-o pe Mona Barthel (Germania, 25 de ani, locul 47 WTA), cap de serie nr. 1 în calificări, cu scorul 6-4, 6-2. Țig a început meciul cu un break, avantaj anulat de germancă în al optulea game, când a egalat, scor 4-4. Gălățeanca a replicat imediat cu un rebreak pe care l-a valorificat apoi pe serviciul propriu, la a doua minge de set avută.

Actul secund a fost dominat categoric de Țig, care s-a desprins repede la 5-1, cu o singură sincopă, serviciul pierdut când avea 3-0. Germanca a luptat admirabil în game-ul șapte, pe serviciul său, pe care a reușit să-l câștige după ce a salvat cinci mingi de meci, dar apoi Țig nu i-a permis să revină în partidă cu adevărat, a servit foarte bine și a închis meciul în favoarea sa.

Apoi, după doar trei ore de pauză, Patricia a revenit pe teren pentru meciul din turul doi cu Yi-Fun Xu. Gălățeanca a jucat și de data aceasta excelent și s-a impus cu 6-2, 6-3, după o oră și 20 de minute de joc. Două victorii într-un interval de timp de 4 ore și 50 de minute, care i-au adus prima calificare pe tabloul principal al unui turneu WTA de un nivel atât de ridicat, Premier 5.

În primul tur de pe tabloul principal, Patricia Țig va avea o adversară redutabilă: Kristina Mladenovici (Franța, locul 28 WTA). Forța de joc a jucătoarei din Franța este argumentată și de bilanțul meciurilor directe cu Simona Halep, 2-1 în favoare jucătoarei din Franța. În acest an, Mladenovici a învins-o pe Halep la Birmingham și apoi Simona s-a revanșat la Cincinnati. Țig și Mladenovici nu s-au mai întâlnit până acum.

Pentru calificarea pe tabloul principal de la Wuhan, Patricia Maria Țig va primi 31 de puncte WTA și un cec în valoare de 6.855 de dolari

La turneul de la Wuhan mai participă Simona Halep, cap de serie numărul unu, Monica Niculescu, Irina-Camelia Begu și Alexandra Dulgheru.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…