România a învins Portugalia cu 3-1 și s-a calificat la barajul pentru turneul final al Cupei Davis! Video Online. Marius Copil, eroul „tricolorilor”

Alexandru Tăcină
România a învins Portugalia cu 3-1 și s-a calificat la barajul pentru turneul final al Cupei Davis! Video Online. Marius Copil, eroul „tricolorilor"

România a învins Portugalia cu 3-1 la Cluj-Napoca, în Grupa Mondială I din Cup Davis, Video Online pe www.prosport.ro! „Tricolorii” merg astfel la barajul pentru accederea la turneul final al Cupei Davis! Marius Copil a fost eroul echipei noastre, după ce a câștigat ambele puncte la simplu, dar și meciul de dublu, alături de Horia Tecău!

UPDATE 15:55 Victorie pentru Marius Copil, scor 6-3, 2-6, 6-4 cu Joao Sousa! Marius a dat recital în setul trei și a adus punctul calificării la barajul de accedere la turneul final al Cupei Davis, devenind eroul „tricolorilor”. Copil a contribuit decisiv la toate cele trei puncte ale României: a câștigat și celălalt joc de simplu, sâmbătă, 6-4, 6-3 cu Gastao Elias, dar și meciul de dublu pe care l-a disputat duminică alături de Horia Tecău, 6-4, 6-3 cu Joao Sousa/Nuno Borges. Singurul punct al portughezilor a fost adjudecat de Joao Sousa, după 6-3, 7-5 cu Filip Jianu, chiar în primul duel al întâlnirii.

UPDATE 15:10 Meci dramatic între Marius Copil și Joao Sousa! Portughezul și-a ridicat nivelul de joc și a egalat la seturi, scor 6-3, 2-6.

UPDATE 14:30 Meciul Marius Copil – Joao Sousa, care poate fi decisiv pentru soarta calificării, a început excelent! Marius a realizat un break rapid și îl conduce cu 5-2 pe portughez!

UPDATE 13:25 Victorie! Veteranii Horia Tecău și Marius Copil nu ne dezamăgesc și se impun fără emoții în partida de dublu, 6-4, 6-3 cu Joao Sousa și Nuno Borges! Mai avem nevoie de o singură victorie pentru a merge la barajul Grupei Mondiale! Urmează Marius Copil – Joao Sousa în Sala „Horia Demian” din Cluj!

UPDATE 12:45 Horia Tecău și Marius Copil își adjudecă in extremis primul set al meciului cu Joao Sousa/Nuno Borges, scor 6-4, după 40 de minute de joc! Băieții noștri joacă foarte solid până acum.

UPDATE 11:50 Schimbare în echipa de dublu a portughezilor! Horia Tecău și Marius Copil înfruntă tandemul Joao Sousa/Nuno Borges, de la ora 12:00, după ce portughezii anunțaseră inițial echipa Joao Sousa/Gastao Elias.

UPDATE 15:30 Marius Copil nu i-a lăsat nicio șansă lui Gastao Elias, scor 6-4, 6-3, iar arădeanul a adus prima victorie pentru România în cadrul întâlnirii cu Portugalia! Este 1-1 după prima zi, iar următorul meci va avea loc duminică, la dublu, de la ora 12:00, între echipele Marius Copil/Horia Tecău și Joao Sousa/Gastao Elias! Ultimele dueluri de simplu se vor desfășura tot duminică: Marius Copil – Joao Sousa, respectiv Filip Jianu – Gastao Elias.

UPDATE 15:00 Marius Copil s-a impus cu 6-4 în primul act, reușind un break crucial la 3-3! Arădeanul mai are nevoie de un singur set pentru a aduce punctul egalizator.

UPDATE 14:10 A început al doilea meci din cadrul întâlnirii România – Portugalia! Marius Copil începe partida cu Gastao Elias la retur.

UPDATE 13:40 România a pierdut primul meci al întâlnirii cu Portugalia din Cup Davis, după ce Filip Jianu s-a recunoscut învins de Joao Sousa, scor 3-6, 5-7! Duelul a fost adjudecat de portughez într-o oră și 27 de minute! Marius Copil va lupta pentru a aduce punctul egalizator în aproximativ 15 minute, cu Gastao Elias.

UPDATE 13:16 Joao Sousa și-a luat break-ul înapoi, dar Filip Jianu continuă să pună presiune pe adversar: 3-6, 4-3!

UPDATE 13:00 Filip Jianu – Joao Sousa 3-6, 3-1! Jianu sparge gheața pe serviciul lui Sousa, iar meciul se încinge!

UPDATE 12:50 Filip Jianu a cedat primul set al confruntării cu Joao Sousa, scor 3-6, după 35 de minute de joc! Românul are un meci complicat în fața experimentatului portughez.

UPDATE 12:33 Primul break al partidei e realizat de portughez! Filip Jianu e condus cu 2-4 de Joao Sousa!

UPDATE 12:25 Start echilibrat de meci în Sala „Horia Demian” din Cluj! Filip Jianu tocmai l-a egalat pe Joao Sousa, 2-2!

UPDATE 12:15 A început primul meci din cadrul întâlnirii România – Portugalia din Cupa Davis! Joao Soua a servit primul și a luat game-ul: 0-1! Urmează Filip Jianu la serviciu.

Echipa națională de Cupa Davis a României întâlnește Portugalia în weekend-ul 18 – 19 septembrie, în Sala „Horia Demian” din Cluj-Napoca! Filip Jianu și Marius Copil sunt nominalizările căpitanului-nejucător Gabriel Trifu pentru partidele de simplu, în timp ce căpitanul portughez Rui Machado mizează pe Joao Sousa și Gastao Elias.

Sâmbătă sun programate primele două meciuri de simplu, iar duminică, tot de la ora 12:00, vor avea loc meciurile: Marius Copil/Horia Tecău și Joao Sousa/Gastao Elias la dublu, Marius Copil – Joao Sousa și Filip Jianu – Gastao Elias la simplu.

România – Portugalia, în Grupa Mondială I din Cupa Davis! Live Video Online. Filip Jianu deschide balul la Cluj-Napoca de la ora 12:00

Filip Jianu şi Joao Sousa se vor duela, sâmbătă, în primul meci de simplu al întâlnirii dintre naționalele masculine de tenis ale României şi Portugaliei, în Sala „Horia Demian” din Cluj-Napoca, în primul tur al Grupei Mondiale I a Cupei Davis, potrivit tragerii la sorţi efectuate, vineri, la Cluj-Napoca. Meciul dintre Filip Jianu şi Joao Sousa va începe la ora 12:00 şi va fi urmat de a doua partidă de simplu, dintre Marius Copil şi Gastao Elias. Meciurile port fi urmărite la TV pe Digisport 2.

„Nu cred că e o presiune în plus că joc primul! Din contră, cred că pentru mine este un pic mai bine că joc primul pentru că nu trebuie să stau să mă uit la meciul lui Marius şi să mă încarc cu emoţii de acolo şi să mă gândesc la anumite scenarii în funcţie de acel rezultat”, a declarat Filip Jianu înaintea duelului cu Joao Sousa, în timp ce Marius Copil s-a arătat extrem de optimist: „De fiecare dată când am jucat în această sală am ieșit triumfători. Sper să continuăm tradiția!”, a spus arădeanul, conform site-ului oficial al FRT.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată Monica Bîrlădeanu în costum de baie la 47 de ani. A făcut furori la piscină! Imaginile sunt incendiare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro