Românca învinsă de Simona Halep în finala junioarelor de la Roland Garros, apariție uimitoare în Maldive alături de fostul lider ATP: „O după-amiază distractivă”. GALERIE FOTO

Alexandru Tăcină
Românca învinsă de Simona Halep în finala junioarelor de la Roland Garros, apariție uimitoare în Maldive alături de fostul lider ATP: „O după-amiază distractivă”. GALERIE FOTO

Elena Bogdan (33 de ani), jucătoarea de tenis din România care a disputat finala junioarelor de la Roland Garros în compania Simonei Halep, s-a afișat acum alături de un campion din circuitul ATP.

Deși mulți o vedeau scriind istorie în circuitul WTA, la fel ca Simona Halep, cariera Emei Bogdan a luat o turnură neașteptată, sportiva retrăgându-se din activitate în anul 2023.

Accidentările, dar și lipsa sponsorilor au pus capăt ascensiunii lui Bogdan, cea care îi făcea concurență Simonei Halep în perioada junioratului. Cele două e s-au întâlnit în finala junioarelor de la Roland Garros 2008, câștigată de Simo” cu 6-4, 6-7(3), 6-2.

Elena Bogdan, apariție de milioane alături de Daniil Medvedev în Maldive

Cu toate acestea, Elena Bogdan nu a putut renunța la pasiunea pentru sportul alb, în prezent fiind instructor de tenis în Maldive. Din această postură, „Ema” l-a cunoscut pe rusul Daniil Medvedev, fost lider mondial, actualmente pe locul 12 ATP.

Românca a publicat un selfie pe rețelele de socializare alături de Medvedev, arătându-se entuziasmată de întâlnirea cu Medvedev: „O după-amiază atât de distractivă alături de Daniil”, a scris Ema.

Se pare că Daniil Medvedev a preferat să se relaxeze, dar să se și recupereze în exoticele insule Maldive, la final de sezon. Așa a ajuns să se antreneze alături de Elena Bogdan. Rusul a fost învins de Alexander Zverev în sferturile de finală ale Mastersului de la Paris, scor 2-6, 6-3, 7-6(5).

Câți bani a strâns din tenis în toată cariera

Elena Bogdan s-a reprofilat după ce a agățat racheta în cui și a devenit profesoară de tenis în Maldive. Elena este cu un an mai mică decât Simona Halep (34 de ani.

„Căutând să-ți îmbunătățească jocul sau tehnicile de sparring, profesoara noastră de tenis Elena Bogdan a creat lecții de tenis personalizate, concepute pentru începători și pentru cei care caută o nouă provocare”, spuneau reprezentanții complexului în care lucrează „Ema”.

Elena Bogdan a cucerit un singur titlu WTA în carieră, în circuitul de dublu, chiar la turneul de la București 2014, alături de Alexandra Cadanțu. Ea a strâns 255.436 de dolari din premiile obținute la turneele de tenis.  

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]