Roger Federer, la un pas de al 10-lea titlu la Halle! Pe cine va întâlni elvețianul în finala din Germania

Roger Federer (3 ATP) s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului de la Halle (Germania), după ce a trecut de francezul Pierre-Hugues Herbert (43 ATP), scor 6-3, 6-3.
Roger Federer, la un pas de al 10-lea titlu la Halle! Pe cine va întâlni elvețianul în finala din Germania

Roger Federer (3 ATP) s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului de la Halle (Germania), după ce a trecut de francezul Pierre-Hugues Herbert (43 ATP), scor 6-3, 6-3.

Spre deosebire de precedentele două partide de la turneu de iarbă din Germania, când a pierdut set cu Jo-Wilfried Tsonga (77 ATP) și Roberto Bautista-Agut (20 ATP), Federer a avut parte de un meci ceva mai simplu, obținând calificarea în finală după aproximativ o oră de joc.

Elvețianul și-a adjudecat un break în primul set și a mai câștigat de două ori pe serviciul adversarului în actul secund. Federer are șansa de a câștiga al 10-lea titlu din carieră de la Halle.

În finala de duminică, Federer îl va înfrunta pe belgianul David Goffin (33 ATP), cel care a trecut în semifinale de itaianul Matteo Berrettini (22 ATP), scor 7-6 (4), 6-3. Fostul număr șapte mondial se va afla la prima finală ATP din acest an. Federer și Goffin s-au mai întâlnit de opt ori, iar elvețianul s-a impus de șapte ori.

Federer se află în cursa pentru cucerirea celui de-al 10-lea titlu la Halle. Elvețianul a mai câștigat turneul de iarbă din Germania în 2003, 2004, 2005, 2006, 2008, 2013, 2014, 2015 și 2017.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]