Roger Federer, declarație sinceră după ce a împlinit 40 de ani: „Mi-am dat seama de ceva când m-am trezit dimineața!” Ce urmează pentru maestrul elvețian

Roger Federer, declarație sinceră după ce a împlinit 40 de ani: „Mi-am dat seama de ceva când m-am trezit dimineața!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Roger Federer a împlinit recent 40 de ani, pe 8 august, iar legendarul tenismen elvețian spune că nu resimte în vreun fel schimbarea prefixului. 

Roger Federer a vorbit sincer despre cum arată viața sa după împlinirea vârstei de 40 de ani! Cu toate că momentul întoarcerii pe teren este încă incert, Roger a rămas optimist.

Federer a disputat 13 meciuri în 2021, a ajuns în sferturile de finală de la Wimbledon, dar a ratat Jocurile Olimpice de la Tokyo, retrăgându-se și de la Toronto și Cincinnati, cele două competiții Masters care preced US Open.

Roger Federer, declarație sinceră după împlinirea vârstei de 40 de ani: „Mă frământă mai multe întrebări”

Federer spune că a învățat să se adapteze la faptul că recuperarea după o accidentare este mult mai anevoioasă la vârsta sa! Roger nu a precizat dacă va participa la US Open (30 august – 12 septembrie), dar va lua o decizie în curând: „Am fost în vacanță. Nu am făcut nimic de ceva vreme din cauza genunchiului meu. A trebuit să opresc totul după Wimbledon! Săptămâna aceasta trebuie să-mi întâlnesc medicii și echipa, iar apoi vom vedea ce se va întâmpla. Deocamdată, totul este puțin incert”, a declarat deținătorul a 20 de titluri de Grand Slam pentru Blick. Roger împarte recordul de titluri majore cu rivalii săi, Novak Djokovic și Rafael Nadal.

Roger a mărturisit cum se simte la 40 de ani: „M-am trezit dimineața, după ce am făcut 40 de ani, și mi-am dat seama de ceva: totul era la fel ca în ziua precedentă. Am fost ușurat! Tocmai am împlinit 40 de ani și sunt încă activ! Cine ar fi crezut asta? Eu nu! Și sunt sigur că vor urma și alte momente frumoase”. Totuși, vârsta își pune amprenta asupra formei fizice a elvețianului: „Diferența este că acum mă frământă mai multe întrebări: ‘Când mă voi putea antrena din nou? Care sunt obiectivele mele? Cum să împac toate acestea cu familia? Ce spune restul echipei?’. Atitudinea este diferită. Este cu adevărat diferită de acum 10 ani”, a adăugat Roger Federer.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…