Roger Federer a câștigat turneul Masters de la Indian Wells

Tenismenul elvețian Roger Federer (locul 10 în clasamentul mondial) a câștigat, duminică seară, meciul cu Stan Wawrinka (locul 3 ATP), scor 6-4, 7-5, și a cucerit al 26-lea turneul de Masters din carieră, în urma acestei victorii de la Indian Wells.
Roger Federer a câștigat turneul Masters de la Indian Wells

Tenismenul elvețian Roger Federer (locul 10 în clasamentul mondial) a câștigat, duminică seară, meciul cu Stan Wawrinka (locul 3 ATP), scor 6-4, 7-5, și a cucerit al 26-lea turneul de Masters din carieră, în urma acestei victorii de la Indian Wells.

Partida a durat o oră și 21 de minute. Ambii jucători au servit foarte pe parcursul primului set. Singura șansă de break a venit în game-ul zece și a fost fructificată de Federer, care și-a adjudecat și setul cu 6-4. Replica lui Wawrinka, bunul prieten al lui Federer, a fost imediată. Stan s-a desprins la 2-0 în manșa secundă, însă Federer a câștigat apoi trei game-uri consecutive. Elvețianul în vârstă de 35 de ani s-a impus și în setul al doilea cu scorul de 7-5, cu un break reușit în game-ul 12.

Federer a câștigat cel de-al 26-lea turneu de Masters 1000 din carieră și trofeul cu numărul 90 per total în circuitul ATP. Elvețianul originar din Basel este deținătorul recordului pentru cele mai multe victorii în turneele de Mare Șlem, cu 18 astfel de succese, și în Turneul Campionilor, cu șase trofee. Totodată, a fost trofeul cu numărul cinci câștigat de Federer la Indian Wells.

Stan Wawrinka a primit 600 de puncte în clasamentul ATP și un cec în valoare de 573.680 de dolari, iar Federer a fost recompensat cu 1000 de puncte ATP și 1.175.505 dolari.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri