Record la încasări! Naomi Osaka, cea mai bine plătită sportivă din istorie! Suma uriașă care a intrat în conturile jucătoarei de tenis în ultimul an

Răzvan Bucur
Record la încasări! Naomi Osaka, cea mai bine plătită sportivă din istorie! Suma uriașă care a intrat în conturile jucătoarei de tenis în ultimul an
Naomi Osaka la Shenzhen, în China

Naomi Osaka (locul 10 în ierarhia WTA) a devenit sportiva cu cele mai mari venituri din lume din toate tipurile, asta dacă luăm în calcul suma totală încasată în ultimul an.

Potrivit Forbes, în ultimul an, Naomi Osaka a încasat 37,4 milioane de dolari, cu 1,4 milioane mai mult decât americanca Serena Williams. Astfel, sportiva din Japonia a reușit să doboare un record pe care l-a deținut și Maria Sharapova în 2015. Atunci, rusoaica a reușit să câștige 29,7 milioane de dolari.

Chiar dacă Naomi Osaka a câștigat mai mult, averea Serenei Williams este uriașă

Chiar dacă nu se află pe primul loc, Serena Williams a avut și ea încasări uriașe, între 18 și 29 de milioane de dolari, în ultimii 4 ani, arată sursa citată.

Naomi Osaka avea doar un an, în 1999, când Serena Williams a ridicat deasupra capului primul titlu de Grand Slam. După 19 ani, Naomi a învins-o pe Serena în finala de la US Open.

Naomi Osaka, investiție incredibilă! Pe ce a cheltuit 7 milioane de dolari

Naomi Osaka a făcut o investiție uriașă într-o locuință ce i-a aparținut cântărețului Nick Jonas.

Osaka a plătit nu mai puțin de 6,91 milioane de dolari pentru a cumpăra vila pe care Nick Jonas o deținea în Beverly Hills. Artistul cumpărase proprietatea în primăvara lui 2018, cu 6,5 milioane de dolari și a reușit asfel să facă un profit de 400.000 de dolari într-un singur an.

Noua locuință deținută de Naomi Osaka are 5 dormitoare, iar în complex e inclusă și o casă pentru oaspeți cu două etaje.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri