Reacția Serenei Williams după ce a fost dată de gol de Agenția pentru Integritate: „Au scăpat de sub control”

Serena Williams (44 de ani) a fost reintrodusă în registrul de testare anti-doping, fapt care a alimentat numeroase zvonuri despre o posibilă revenire a ei în circuit. Iar reacția campioanei americane nu a întârziat să apară.

Serena Williams a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, la scurt timp după ce Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a reintrodus-o în programul de testare anti-doping. 

Deținătoarea a 23 de titluri de Grand Slam susține că această situație nu are legătură cu o eventuală revenire în circuitul de tenis profesionist. Astfel, se adâncește și mai mult misterul din jurul reintroducerii ei în registrul ITIA.

Serena Williams a reacționat după ce Agenția pentru Integritate a reintrodus-o în registrul anti-doping

Serena Williams, care s-a retras din tenis în urmă cu trei ani, a ținut să le transmită fanilor că nu are de gând să își reia activitatea de jucătoare profesionistă: „Doamne, oameni buni, NU mă întorc. Zvonurile acestea au scăpat de sub control”, a scris Serena pe platforma X.

Totuși, mai multe voci din mediul online, printre care și jurnalistul american Ben Rothenberg, au în continuare nedumeriri, în condițiile în care Serena a fost dată de gol de ITIA: „Atunci de ce ai aplicat pentru a te reintra în lotul de testare?”, i-a comentat Rothenberg americancei.

Conform regulamentului anti-doping, sportivii care revin în circuit după o retragere, trebuie să se înscrie în programul pentru testare anti-doping în afara competițiilor cu cel puțin șase luni înainte de primul meci oficial.

De câte ori a fost testată anti-doping Serena Williams, în comparație cu Simona Halep

Intresant est că Serena Williams, deși a dominat mulți ani circuitul WTA, a fost testată mult mai puțin decât Simona Halep! În perioada 2019-2022, Halep a efectuat nu mai puțin de 53 de teste anti-doping atât în timpul liber, cât și în cadrul competițiilor.

Halep a fost testată de 27 de ori în anul 2019, de 9 ori în 2020 și de 17 ori în 2021. De partea cealaltă, Serena a dat sub sub 40 de probe de urină și sânge în perioada respectivă.

Simona Halep a fost depistată pozitiv la un test anti-doping la US Open 2022, iar de atunci a început un adevărat calvar pentru româncă. Fosta campioană a acuzat organismele anti-doping că au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-i distruge cariera.

Publicat: 03 12. 2025, 13:40