Americanii de la Stanford au luat decizia după ce Ana Bărbosu a încălcat de 3 ori regulamentul anti-doping WADA. Avocatul din SUA al Simonei Halep e implicat direct

Americanii de la Stanford au luat decizia după ce Ana Bărbosu a încălcat de 3 ori regulamentul anti-doping WADA. Avocatul din SUA al Simonei Halep e implicat direct
Foto: Mediafax Foto

Ca și cum pierderea medaliei în fața lui Jordan Chiles nu ar fi fost de ajuns, gimnasta Ana Bărbosu ar fi încălcat și de trei ori regulamentul anti-doping al World Anti-Doping Agency (WADA).

Universitatea americană Stanford, acolo unde românca este legitimată, s-a implicat și l-a angajat pe Howard Jacobs, nimeni altul decât avocatul din SUA care a reușit să-i reducă Simonei Halep pedeapsa pentru dopaj involuntar de la 4 ani la 9 luni.

Conducerea universității Stanford s-au implicat financiar, după ce Ana Bărbosu ar încălcat de 3 ori regulamentul anti-doping WADA, și l-au angajat pe avocatul Simonei Halep

Sportiva se face vinovată că a ratat trei controale anti-doping în ultimele 12 luni, iar aceasta îi poate aduce o suspendare de 2 ani, însă aceasta ar putea fi redusă, în cel mai bun caz, la jumătate.

Ofițerii Agenției Naționale Anti-Doping nu au găsit-o la adresa din România pe care gimnasta a nominalizat-o, iar de alte două ori încălcări s-au derulat în SUA. Ultima, chiar acum câteva zile, când ofițerii anti-doping au căutat-o pe româncă în campusul Universității Stanford. Se pare că, aceștia au ajuns la sala de fitness, iar gimnasta era cazată în camera ei.

Universitatea Stanford a preluat dosarul și i l-a încredințat lui Howard Jacobs, unul dintre cei mai în vogă avocați din Statele Unite, scrie Golazo. În acest caz, Ana Bărbosu și-ar fi informat deja avocații, pe Sabin Gherdan și Mădălina Diaconu, de schimbarea apărătorului său.

Foto: Mediafax Foto

Regulile sunt clare. Eroarea pe care ar fi făcut-o sportiva noastră

Sportivii care încalcă de trei ori într-un an regulamentul anti-doping primesc dispensă de la WADA ca în termen de o săptămână să-și explica circumstanțele pentru care au ratat întâlnirea ofițerilor anti-doping.

Pe baza informațiilor oferite în programul ADAMS, sportivii sunt obligați să indice adresele exacte unde pot fi găsiți la orice oră. Dacă nu se află în locațiile respective, se consideră ca încălcare a regulilor WADA, echivalent cu sustragerea controalelor anti-doping.

Apărarea Anei Bărbosu se bazează foarte mult pe înregistrările video și cardul de acces din campus al sportivei, care dovedesc ca aceasta se afla acolo atunci când ofițerii anti-doping au făcut vizita surpriză

Eroarea Anei a fost că a specificat sala de fitness a Universității Stanford, în timp ce ea se afla în apartamentul ei din campusul. Mai mult decât atât, ofițerii anti-doping ar fi pătruns în locație fără să se legitimeze.

Legislaţia internaţională în vigoare precizează cât se poate de clar că sportivii trebuie să anunţe în permanență unde se află cu exactitate.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania