Jaqueline Cristian (38 WTA), cel mai bine clasată jucătoare română în ierarhia WTA, are un nou sponsor oficial începând cu sezonul 2026. Compania de echipament sportiv care o îmbracă pe româncă a transmis și o reacție oficială.
După ce în ultimele sezoane a purtat echipamente produse de gigantul american Nike, Jaqueline Cristian s-a înțeles cu un alt sponsor tehnic. Este vorba despre compania italiană Fila.
Jaqueline Cristian a avut o legătură specială cu Nike încă din perioada junioratului, când compania americană i-a oferit un contract. Totuși, la nivel de senioare, deși a continuat să joace în echipamente cu sigla Nike, românca nu a mai fost remunerată de celebrul brand.
Odată cu intrarea în Top 50 WTA, au început să apară și ofertele pentru Jaqueline Cristian, iar bucureșteanca a ales Fila drept sponsor tehnic. Italienii au transmis un mesaj special la începutul sezonului 2026, numind-o pe Cristian „puterea românească”:
„Faceți cunoștință cu noua noastră jucătoare, puterea românească Jaqueline Cristian. Ea îmbină mișcarea grațioasă cu forța explozivă pe teren. Descoperă stilul ei distinctiv, puterea exprimată prin frumusețe, alături de FILA”, a fost mesajul celor de la Fila, care a însoțit imaginea cu Cristian.
Jaqueline se alătură astfel unor jucătoare importante din lumea tenisului care poartă echipamentele firmei italiene, precum cehoaicele Barbora Krejcikova sau Karolina Pliskova. De asemenea, fosta campioană de la Australian Open, americanca Sofia Kenin, dar și legendarul suedez Bjorn Borg au avut contracte cu Fila.
Pe plan sportiv însă, Jaqueline Cristian a început cu stângul anul 2026, după ce a fost eliminată încă din primul tur al turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia).
Cristian a pierdut meciul cu Marie Bouzkova (Cehia, 42 WTA), scor 6-4, 6-3, după o oră și 31 de minute de joc. Pentru prezența în runda inaugurală de la Brisbane, Jaqueline a încasat un cec de 11.920 de dolari.
În schimb, Sorana Cîrstea (41 WTA), face spectacol la primul turneu din 2026! „Sori” a trecut de Anastasia Pavlyuchenkova și Jelena Ostapenko, iar în optimi se va duela cu liderul mondial Aryna Sabalenka.