Reacția Mariei Șarapova după ce a fost suspendată doi ani pentru dopaj: „Nu pot accepta această pedeapsă incorectă! Voi face imediat apel la TAS!”

Redactor:
Andru Nenciu
Reacția Mariei Șarapova după ce a fost suspendată doi ani pentru dopaj:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Maria Șarapova a oferit o primă declarație, prin intermediul contului său de Facebook, după ce a fost suspendată doi ani de ITF pentru dopaj:

„După decizia de a mă suspenda doi ani, tribunalul Federației Internaționale de Tenis a ajuns la concluzia unanimă că nu am avut intenția de a folosi meldonium. Tribunalul a înțeles că nu am căutat acest tratament la doctorul meu pentru a obține performanțe mai bune.

ITF și-a petrecut foarte mult timp și a consumat multe resurse pentru a demonstra că am încălcat intenționat regulile anti-doping, dar a ajuns la concluzia că nu am făcut asta. Trebuie să știți că ITF i-a cerut tribunalului să îmi dea o pedeapsă de 4 ani, pentru încălcarea voită a regulilor, dar tribunalul a respins această cerere.

În timp ce tribunalul a ajuns la concluzia corectă că nu am încercat să încalc regulile, nu pot accepta o pedeapsă incorectă și grea de doi ani. Chiar dacă tribunalul a hotărât că nu am încălcat legile intenționat, nu mă va lăsa să joc în următorii doi ani. Voi face imediat apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Mi-a fost dor să joc tenis și mi-a fost dor de fanii mei extraordinari, care sunt cei mai buni și mai loiali din lume. Am citit scrisorile pe care mi le-ați trimis, dar și postările de pe rețelele de socializare. Dragostea voastră m-a ajutat să trec mai ușor peste această perioadă. Vreau să susțin ce cred eu că este corect și voi lupta să revin pe teren cât mai curând. Avocatul meu a pregătit un rezumat al felului în care procesul ITF merge și m-am gândit să vă arăt și vouă, pentru a afla ce cer regulile ITF„, a fost mesajul postat de Sharapova.

Federația Internațională de Tenis a suspendat-o în urmă cu puțin timp pe Maria Șarapova pentru doi ani, după ce rusoaica a fost depistată pozitiv cu Meldonium în ianuarie la Australian Open. Conform ITF, suspendarea a intrat în vigoare din luna ianuarie. Șarapova poate face apel la TAS.


  • Meldonium este un remediu cardioprotector, normalizează metabolismul miocardului. Mecanismul de acțiune determină multiplele lui efecte farmacologice: crește capacitatea de muncă, reduce simptomele suprasolicitării fizice și intelectuale, activează imunitatea tisulară. În plus, meldoniul posedă acțiune tonizantă asupra sistemului nervos central.
  • Maria Șarapova este cea mai cunoscută sportivă prinsă cu Meldonium de pe o listă cu peste 100 de sportivi prinși în 2016 cu această substanță

Federația Internațională de Tenis a anunțat, miercuri, faptul că Maria Șarapova, fost lider al clasamentului WTA, a fost suspendată pe o perioadă de doi ani, după ce a fost depistată pozitiv cu Meldonium, în urma unui test antidoping susținut, la începutul anului, la turneul de la Australian Open.

Într-un comunicat oficial al Federației Internaționale de Tenis, aceștia au precizat faptul că suspendarea sportivei de 29 de ani va înceape de pe data de 26 ianurie, atunci când rusoaica a mărturisit picarea testului antidoping. Maria Șarapova fusese inclusă în echipa olimpică a Rusiei, în speranța că ar putea participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Aceasta va reveni în competiții abia în luna ianuarie a anului 2018.

La începutul anului, Maria Șarapova a organizat o conferință de presă în care a anunțat public că a picat un test antidoping susținut în timpul turneului de la Australian Open. Sportiva a fost depistată pozitiv cu Meldonium, substanță care a fost inclusă de Agenția Mondială Anti-Doping pe lista medicamentelor interzise la începutul anului 2016, iar de atunci peste 150 de sportiv, în special din Rusia, au fost testați pozitiv.

Meldoniumul este un medicament anti-ischemic, care poate îmbunătăți rezistența sportivilor, poate grăbi recuperarea după exerciții, poate proteja împotriva stresului și stimula activitatea și funcțiile sistemului nervos

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani