Rafael Nadal îi face marcaj strâns lui Roger Federer: cu al 19-lea titlu de Grand Slam s-a apropiat la o lungime de recordul fabulos al elvețianului

Rafael Nadal îi face marcaj strâns lui Roger Federer: cu al 19-lea titlu de Grand Slam s-a apropiat la o lungime de recordul fabulos al elvețianului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rafael Nadal a câștigat, duminică, al 19-lea titlu de Grand Slam al carierei și s-a apropiat la un singur trofeu de recordul absolut deținut de elvețianul Roger Federer, cel care își trecuse în cont succesul cu numărul 20 în turneele de Mare Șlem în ianuarie 2018, după o finală de cinci seturi la Australian Open în fața croatului Marin Cilic.

Dominația celor trei mari granzi ai tenisului masculin, Federer, Nadal și Djokovic, se menține în turneele de Mare Șlem și la finalul sezonului 2019, aceștia nemaicedând „unui outsider” vreun trofeu în ultimele 12 Grand Slam-uri disputate.

Interesant este faptul că Nadal dă o dată în plus  peste cap calculele celor care îi preziceau o carieră scurtă și un final abrupt din cauza accidentărilor, văzându-l ieșit din cursa directă cu Federer și Djokovic. Ajuns la 33 de ani, ibericul este jucătorul cu cele mai multe trofee de Mare Șlem câștigate în ultimele trei sezoane (5 trofee în 2017, 2018 și 2019 – cu unul mai mult decât a obținut Novak Djokovic, devenit la un moment dat favoritul experților în cursa pentru egalarea recordului de trofee al elvețianului și cu două mai multe decât a câștigat Roger Federer tot în ultimii trei ani).

Mai mult, Rafael Nadal a ajuns cu al patrulea său succes la US Open pe locul doi în clasamentul celor mai multe trofee câștigate la Flushing Meadows între jucătorii activi, la o lungime de recordul lui Federer (5 victorii).

Spaniolul s-a distanțat în topul celor mai multe titluri de Grand Slam în fața sârbului Novak Djokovic (16 trofee), iar duelul de la distanță dintre cei trei, dar în special cel dintre Federer și Nadal, cu implicații directe în dezbaterea „cel mai bun jucător de tenis al tuturor timpurilor”, este acum mai fierbinte ca oricând, în ciuda replicii dârze date de tânărul Daniil Medvedev.

Topul celor mai multe titluri de Mare Șlem în Era Open în tenisul masculin:

  • Roger Federer – 20 trofee (6 X Australian Open, 1 X Roland Garros, 8 X Wimbledon, 5 X US Open)
  • Rafael Nadal – 19 trofee (1 X Australian Open, 12 X Roland Garros, 2 X Wimbledon, 4 X US Open)
  • Novak Djokovic – 16 trofee (7 X Australian Open, 1 X Roland Garros, 5 X Wimbledon, 3 X US Open)
  • Pete Sampras – 14 titluri (2 X Australian Open, 0 X Roland Garros, 7 X Wimbledon, 5 X US Open)
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen