Programul Simonei Halep, după eliminarea rapidă de la Miami. Unde va juca românca

Programul Simonei Halep, după eliminarea rapidă de la Miami. Unde va juca românca
  • Publicat:

Care este programul Simonei Halep (32 de ani), după eliminarea rapidă de la Miami Open, unde a fost învinsă încă din primul tur, scor 6-1, 4-6, 3-6 de iberica Paula Badosa (26 de ani – 80 WTA).

Unde va juca românca, după ce a decis că va mai rămâne în Statele Unite ale Americii pentru o perioadă de aproximativ o lună de zile. Următoarea ei apariție pe terenul de tenis s-ar putea consemna în primele zile ale lunii aprilie.

Programul Simonei Halep, după eliminarea rapidă de la Miami. Unde va juca românca

Simona Halep a fost eliminată de la Miami Open încă din primul tur, după ce marți, 19 martie, a cedat în fața Paulei Badosa după două ore de joc, scor 6-1, 4-6, 3-6.

La doar câteva ore distanță după meciul pierdut cu iberica Paula Badosa s-a aflat că Simona Halep a luat decizia de a rămâne în Statele Unite ale Americii pentru următoarea lună de zile. Motivul principal este reprezentat de faptul că fostul lider WTA va juca în barajul Ucraina – România de la Billie Jean King Cup, programat să aibă loc în intervalul 12 – 13 aprilie 2024, în Florida, chiar în statul în care se află Halep.

Simona va face astfel trecerea la zgură în mod oficial. Însă, înaintea meciurilor de la Billie Jean King Cup, sportiva din Constanța ar putea accepta provocarea de a participa la încă un turneu pe zgură. Este vorba despre competiția de la Charleston, din categoria WTA 500, care se va desfășura în perioada 1 – 7 aprilie. Simona Halep intenționa să participe la Charleston și înainte de suspendarea din cauza scandalului de dopaj, în 2022, însă atunci s-a retras în ultima clipă din cauza unei accidentări.

Ce urmează după Charleston și Billie Jean King Cup

După o eventuală participare la Charleston și după Billie Jean King Cup, unde și-a confirmat deja prezența, programul Simonei Halep pare să fie destul de clar. Din data de 15 aprilie și până pe 21 aprilie va avea loc turneul de la Stuttgart, din categoria WTA 500, care se va desfășura tot pe zgură. Halep i-a obișnuit pe nemți cu prezența la acest turneu, astfel că este de așteptat să ia parte și la ediția din 2024 a competiției.

Ulterior vor începe cele mai tari turnee premergătoare celui de-al doilea Grand Slam din acest an. Este vorba despre Mutua Madrid Open (23 aprilie – 5 mai) și Internazionali BNL d’Italia (Roma, 7 – 15 mai), competiții ce fac parte din categoria WTA 1000.

Și, în cele din urmă, în intervalul 26 mai – 9 iunie, Simona Halep ar urma să ia parte la Roland Garros, turneul preferat de Grand Slam al sportivei din România, pe care l-a și câștigat în 2018.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…