Jannik Sinner s-a întâlnit cu Familia Regală a Marii Britanii și a fost impresionat de prințul George și prințesa Charlotte.
Liderul mondial ATP a făcut spectacol în finala de la Wimbledon în fața lui Carlos Alcaraz. A fost o dispută extrem de disputată între cei mai în formă tenismeni ai momentului. Italianul s-a revanșat după finala pierdută la Roland Garros și l-a învins pe campionul en-titre în patru seturi (4-6, 6-4, 6-4, 6-4).
Cel mai așteptat meci al turneului a fost urmărit de numeroase personalități din lumea sportului. De asemenea, în Loja Regală și-au făcut apariția prințul William și prințesa Kate, alături de copiii lor, George și Charlotte.
Jannik Sinner a avut ocazia să discute cu Familia Regală la finalul meciului cu Carlos Alcaraz. A fost vizibil emoționat fiind pentru prima dată când are prilejul să se afle în fața unor persoane de viță nobilă. A recunoscut că nu știa ce să discute pe moment cu prințul George și prințesa Charlotte, dar i-a întrebat dacă joacă tenis. L-a uimit faptul că jucătorii de tenis au ocazia să aibă parte de un asemenea public.
„La început, nu știam ce să spun. E dificil să știi cum să vorbești în astfel de momente. Încerc mereu să fiu cât mai natural. I-am întrebat pe copii dacă joacă tenis și ce fel de rachete folosesc. Lucruri de genul acesta. A fost uimitor. Cred că pentru noi, jucătorii de tenis, e minunat să îi avem ca spectatori, pentru că face totul și mai special.
Se vede cât de mult le pasă de tenis și de sport, în general. E ceva foarte prestigios. Am fost norocos să îi întâlnesc pe toți, a fost un moment foarte frumos”, a declarat Jannik Sinner la conferința de presă.
Darren Cahill colaborează de aproape trei ani de zile cu liderul mondial ATP. Australianul și-a anunțat elevul că vrea să facă un pas în spate pentru a-i permite lui Sinner să aibă parte și de o altă sursă de inspirație.
Italianul a decis să facă un pariu cu Cahill în ceea ce privește continuarea colaborării. Jannik Sinner a obținut promisiunea tehnicianului că vor continua colaborarea dacă se va impune, în premieră, la All England Club.
„Am făcut un pariu înainte de finală. I-am spus că, dacă înving, pot să aleg dacă va rămâne alături de noi la finalul anului sau nu. Aşa că alegerea îmi aparţine acum. Mereu am căutat un astfel de om onest, care să îmi ofere plus-valoare, nu doar pe teren, dar şi în afara lui, atât când am parte de succese, dar şi la înfrângeri. Darren e grozav din acest punct de vedere”, a precizat sportivul, relatează Tennis World.
Jannik Sinner a devenit primul sportiv italian din istorie care câștigă la Wimbledon. La doar 23 de ani, are deja în palmares 4 titluri de Grand Slam și alte 4 titluri Masters 1000. Îi mai lipsește doar titlul la French Open, acolo unde Alcaraz a fost de neatins în finala din acest an.