Primele reacții ale Simonei Halep după debutul victorios la Wimbledon 2019. Românca a vorbit despre accidentarea suferită la finalul primului set cu Sasnovich, dar și despre obiectivul nr. 1

Redactor:
Dan Mirea
Redactor:
Marius Hutu
Primele reacții ale Simonei Halep după debutul victorios la Wimbledon 2019. Românca a vorbit despre accidentarea suferită la finalul primului set cu Sasnovich, dar și despre obiectivul nr. 1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a debutat cu victorie la Wimbledon 2019, după ce a învins-o pe Aliaksandra Sasnovich cu 6-4, 7-5.

Românca a făcut diferența în primul set cu un break realizat chiar în debutul partidei, iar în actul secund a avut o revenire de senzație de la 2-5

„Sunt foarte fericită că am câștigat acest meci, a fost o partidă cu adevărat dificil. De fiecare dată, primul meci dintr-un turneu de Grand Slam este mai greu. Am știu că adversara joacă foarte bine (n.r. anul trecut a eliminat-o în turul 1 pe Petra Kvitova, dublă campioană la Wimbledon). Am încercat să stau concentrată pe tot parcursul jocului, să fiu pozitivă și să lupt până la final”, a declarat Simona.

La finalul primului set, Halep s-a accidentat la glezna stângă, motiv pentru care a solicitat îngrijiri medicale. A revenit pe teren după ce glezna i-a fost bandajată. După meci, românca a vorbit despre acest moment: „Ar putea fi o problemă, dar sper că nu. Am alunecat puțin pe teren, nu am putut controla căzătura, am simțit durere atât la genunchi, cât și la picior. Am nevoie de tratatment acum și vom vedea cum vor evolua lucrurile”.

În final, Simona Halep a vorbit și despre obiectivul pentru Wimbledon 2019

„Principalul obiectiv pentru acest turneu este să fiu pozitivă, totul este vorba despre atitudine. Astăzi mi-am arătat că pot lupta până la final, nu am renunțat în niciun moment și dacă reușesc acest lucru în fiecare meci, sunt fericită”, a concluzionat Halep, care o va întâlni în turul secund pe Mihaela Buzărnescu.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
E OBLIGAȚIE pentru șoferii din România. REGULA de care trebuie sa țină cont când întâlnesc un radar
E OBLIGAȚIE pentru șoferii din România. REGULA de care trebuie sa țină cont când întâlnesc un radar
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen