Posibilă semifinală de vis la Montreal. Nadal și Djokovic vor juca primul meci direct după Roland Garros, miza e uriașă: locul 1 la finalul lui 2013

Turneul de la Montreal (Rogers Cup) se îndreaptă spre o semifinală de vis, pe care toți iubitorii tenisului o așteptau. Nadal și Djokovic se vor în
Posibilă semifinală de vis la Montreal. Nadal și Djokovic vor juca primul meci direct după Roland Garros, miza e uriașă: locul 1 la finalul lui 2013

Turneul de la Montreal (Rogers Cup) se îndreaptă spre o semifinală de vis, pe care toți iubitorii tenisului o așteptau. Nadal și Djokovic se vor întâlni, cel mai probabil, mâine seară, într-o confruntare cu o miză uriașă. Dincolo de un loc în ultimul act, se poate juca și locul 1 ATP la finalul anului.

În clasament, ecartul dintre cei doi este unul care, la o primă vedere, îi asigură sârbului un avantaj confortabil. Nole a strâns 12040, în timp ce Rafa se află la o distanță apreciabilă (6860 de puncte a acumulat ibericul). În realitate, însă, distanța se va comprima cu fiecare turneu care va trece până la „încheierea sezonului”, tenismanul născut în Manacor urmând a beneficia de faptul că nu mai are de apărat vreun punct. În 2012, Nadal a ieșit total din circuit după problemele de sănătate avute la Wimbledon, astfel că fiecare punct acumulat acum va fi un „bonus”. De partea cealaltă, Djokovic are încă de apărat foarte multe puncte – în 2012 a cucerit titlul la Rogers Cup, Shanghai și turneul campionilor, jucând finale la Cincinnati și US Open.

Astfel, în măsura în care Nadal îl va învinge mâine seară pe sârb, pentru ca apoi să se și impună la Rogers Cup, ecartul dintre cei doi s-ar putea micșora la aproximativ 4000 de puncte. O diferență la îndemâna „Matadorului”, mai ales în contextul în care Djokovic va fi pe „minus” la fiecare turneu în care nu ajunge să bifeze performanța din anul precedent.

Până la disputa așteptată de toți iubitorii tenisului (prima de după semifinala câștigată de iberic la Roland Garros 2013), cei doi vor avea misiuni ușoare, cel puțin pe hârtie, în sferturi. Sârbul dă piept cu Gasquet, în timp ce spaniolul îl va avea adversar pe Matosevic, jucător care se află abia la al doilea sfert de finală din carieră, într-un turneu de Masters 1000.

7-1 este scorul întâlnirilor Djokovic – Gasquet, singura dispută câștigată de francez fiind consemnată în urmă cu peste 6 ani

1-0 este scorul disputelor directe Nadal – Matosevic, ibericul pierzând doar trei game-uri în disputa cu jucătorul clasat în acest moment pe locul 74 în ierarhia ATP, anul acesta, la Monte Carlo

20-15 este scorul meciurilor directe dintre Nadal și Djokovic, 16 dintre dispute consemnându-se în finale

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro