Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Perfecționismul Simonei Halep a produs un moment straniu în meciul câștigat clar cu Veronika Kudermetova! Comentatorilor nu le-a venit să creadă: „E chiar ciudat!”

Perfecționismul Simonei Halep a produs un moment straniu în meciul câștigat clar cu Veronika Kudermetova! Comentatorilor nu le-a venit să creadă: „E chiar ciudat!”

Alexandru Tăcină
Perfecționismul Simonei Halep a produs un moment straniu în meciul câștigat clar cu Veronika Kudermetova! Comentatorilor nu le-a venit să creadă: „E chiar ciudat!"

Simona Halep (România, 2 WTA) a oferit un moment straniu în timpul meciului de vineri cu Veronika Kuderetova (Rusia, 36 WTA), scor 6-1, 6-3 în turul 3 la Australian Open.

Simona Halep nu este pe deplin mulțumită nici măcar atunci când își domină categoric adversarele! Românca a fost protagonista unui moment neașteptat în timpul meciului cu Veronika Kudermetova.

Deși câștigase fără drept de apel primul set, iar lucrurile mergeau în favoarea ei, Halep a avut o reacție nervoasă în startul actului secund! Eleva lui Darren Cahill s-a lovit cu pumnul în picior după o dublă greșeală.

Simona Halep, moment straniu la Australian Open. A reacționat nervos deși domina ostilitățile în meciul cu Veronika Kudermetova

Perfecționismul Simonei Halep a produs faze spectaculoase, dar și un moment ciudat în meciul cu Veronika Kudermetova! Constănțeanca a avut un game de serviciu ceva mai modest în startul setului 2, pe care l-a și pierdut după câteva erori ușoare. Iar atunci când a comis o dublă greșeală, Halep a avut o reacție care a stârnit murmure în tribune.

Halep s-a lovit nervoasă cu pumnul în picior, reproșându-și că nu a trimis în teren al doilea serviciu! Comentatorii britanici de la Eurosport au fost surprinși de gestul româncei: E chiar ciudat că Simona are nervi, pentru că a controlat partida până acum! A progresat la capitolul atitudine în ultimii ani, dar tot nu a atins perfecțiunea”, au opinat aceștia.

Halep a reintrat în control și a câștigat en-fanfare în turul 3 la Australian Open

Simona a trecut repede peste starea de nervozitate și a reintrat în controlul partidei, în ciuda faptului că Veronika a condus cu break în setul al doilea. A doua favorită a turneului de la Antipozi” a avut nevoie de o oră și 18 minute pentru a o învinge pe Kudermetova (favorită 32), primul cap de serie cu care s-a confruntat la Melbourne, scor 6-1, 6-3.

Halep ar puta avea șansa revanșei în faza următoare, așteptând-o pe câștigătoarea meciului dintre Iga Swiatek (Polonia, 17 WTA) și Fiona Ferro (Franța, 46 WTA), programat de la ora 12:00. Ar fi o reeditare a duelului disputat la Roland Garros 2020, tot în optimi, cedat de Simona cu 2-6, 1-6.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]