Patru românce au debutat la Wimbledon. Rezultatele meciurilor

Autor: Răzvan Stîngă Publicat: 25 Jun. 2019, 19:50 Actualizat: 25 Jun. 2019, 19:56 Tenis

Patru românce au debutat în calificările celui de-al treilea Mare Șlem al anului, Wimbledon. Dintre acestea, doar două s-au calificat în turul 2, Irina Begu (114 WTA) și Ana Bogdan (134 WTA). Alexandra Cadanțu (205 WTA) și Patricia Țig (fără loc în clasamentul WTA) au fost eliminate.

Begu a trecut în două seturi de Jia-Jing Lu (China; 202 WTA), având probleme doar în primul set, decis în tie-break, 7-6. În jocul secund, românca a înregistrat două break-uri, și-a cedat serviciul o singură dată și a închis meciul cu 6-4. Bogdan a avut parte de un meci și mai ușor, încheiat în 57 de minute. A trecut de Ylena In-Albon (Elveția; 188 WTA), în două seturi, 6-2; 6-1.

Cadanțu a pornit cu prima șansă împotriva sportivei din SUA Caroline Dolehide (268 WTA), dar jocul nu a arătat tocmai bine. După un prim set cedat cu 1-6, părea că și-a revenit în manșa secundă, câștigată cu 6-3, dar în decisiv a avut o nouă cădere. A condus cu 2-0, dar în cele din urmă a pierdut cu 3-6. De partea cealaltă, Țig a revenit în turneele importante după o absență de aproape doi ani. A câștigat setul 1 cu 6-3, dar le-a cedat pe următoarele, la 1 și la 4, părăsind astfel calificările încă din primul tur. Oponentă i-a fost Paula Badosa Gibert (Spania; 126 WTA).

În turul 2, Begu va evolua în compania lui Oceane Dodin (Franța; 509 WTA), în timp ce Ana Bogdan va juca împotriva lui Pemra Ozgen (Turcia; 220 WTA).

Autor: Răzvan Stîngă Publicat: 25 Jun. 2019, 19:50 Actualizat: 25 Jun. 2019, 19:56 Tenis
Pe aceeași temă
Top 50 sexy-vedete în cele mai senzuale costume de baie. Pe ce poziții sunt Loredana Chivu, Gina Pistol și Andra Adam

Cine au fost adevăraţii locuitori ai Transilvaniei înainte de venirea ungurilor - explicaţia istoricilor

Şantaj între două studente din Iaşi care practicau videochat-ul: ”Ştiu ce faci, dragă fată norocoasă”

Vlad, OUT din poarta FCSB?! Anuntul de ultima ora al lui Becali: „O sa vedeti ce fac!”

Care sunt semnele unui AVC. Metoda rapidă prin care recunoşti accidentul vascular

TOP 30 - Vedete din România cu 'rușinea' la vedere. Fustițele le-au jucat feste și li s-a văzut tot

Viaţa unei dependente de sex alături de iubitul extenuat: „La început, era ca şi cum aş fi câştigat la loterie”

Nicolae Duduianu, la căpătâiul lui Emi Pian! Permisie de la Penitenciar să-și conducă fiul la groapă

Spioana crescută la MÂNĂSTIRE care a SEDUS mii de bărbaţi. ''Tehnica'' pe care o folosea pe ei este INCREDIBILĂ

Primele declarații are presupusului criminal al lui Emi Pian: „Au vrut să-mi curețe viața” / VIDEO

BOMBA SERII! Tătaru a spus-o direct: Ei sunt printre cei mai expuși la infectare!

Anghel Iordănescu, victima lui Emi Pian. Țeapa de sute de mii de euro a clanului Duduianu. Cum s-a încheiat totul

Anunţ de ultim moment: Vin BANI de la guvern. Mii de români se pregătesc deja. Cum poţi obţine banii

Sânii măriţi la bărbaţi. Vezi 5 cauze ale ginecomastiei

Poți descoperi femeia goală din imagine? Această iluzia optică a pus internetul pe jar!

Și-a ridicat drona pentru a-și filma copiii, pe plajă. După 30 de secunde, pilotul a încremenit

Spermatozoizii i-au păcălit pe oamenii de ştiinţă timp de 350 de ani

Cât câștiga Emi Pian într-o singură zi! Suma este COLOSALĂ

Andreea Bălan, imagini interzise în mare! Credea că nu o vede nimeni

Este unul dintre cei mai iubiti actori, dar a ajuns de nerecunoscut. Cât de diferit arată arata acum. Ce s-a intamplat cu el?
Este unul dintre cei mai iubiti actori, dar a ajuns de nerecunoscut. Cât de diferit arată arata acum. Ce s-a intamplat ...
Geniul românesc: în numai o săptămână au reuşit să rezolve una dintre cele mai mari probleme

Cine este tânărul suspectat de crima lui Emi Pian. Richard Emanuel Gheorghe nu are antecedente penale

Fiica lui Salam rupe tăcerea: „Cu toți banii din lume nu putem”

Ellen DeGeneres este susţinută de soţia sa, Portia de Rossi, în scandalul care implică cel mai popular show TV din America

Accidentul cu Loganul care a oripilat întreaga Europă. Detaliile sunt înfiorătoare

FOTO. Cleopatra Stratan, imagini rare în costum de baie! S-a pozat în poziții incendiare, iar fanii au asaltat-o: 'Ce sexy ești'
FOTO. Cleopatra Stratan, imagini rare în costum de baie! S-a pozat în poziții incendiare, iar fanii au asaltat-o: 'Ce ...
FOTO. Cele mai hot apariții ale Simonei Trașcă. Ipostaze incendiare în costum de baie