Patrick Mouratoglou a dat verdictul despre paralela duelurilor Federer – Nadal și Sinner – Alcaraz: „E ceva unic”

Gigi Grigorescu
Patrick Mouratoglou a dat verdictul despre paralela duelurilor Federer – Nadal și Sinner – Alcaraz: „E ceva unic”
Foto: Profimedia, 23 noiembrie 2025

Celebrul antrenor de tenis Patrick Mouratoglou a făcut o paralelă îndtre două mari rivalități din tenis, Carlos Alcaraz și Jannik Sinner, respectiv, Roger Federer și Rafael Nadal.

Tehnicianul francez le dă mult mai mult credit actualilor lideri de generație, spunând că ceea ce fac Alcaraz și Sinner este ceva ce nu s-a mai văzut până acum în tenis.

Cum vede Patrick Mouratoglou duelul Sinner – Alcaraz, raportat la rivalitatea dintre Federer și Nadal

Alcaraz și Sinner domină categoric tenisul masculin de doi ani. Cei doi au câștigat toate cele opt turnee de Mare Șlem care au avut loc în această perioadă de timp. Per total, spaniolul are 6 astfel de trofee în palmares, în timp ce italianul a câștigat patru. Mai mult, ei au fost în fruntea ierarhiei ATP în 2024 și 2025, nepermițând nimănui altcuiva să ocupe locul 1.

Recent, Patrick Mouratoglou a rememorat zilele de glorie ale lui Federer și Nadal, înainte să devină „Big-3”, alături de Novak Djokovic. Deși elvețianul era considerat numărul 1 mondial la acea vreme, avea destul de multe înfrângeri în fața lui Nadal, lucru care i-a nedumerit pe fani și specialiști.

„Înainte de cei Trei Mari, tenisul avea un Doi Mari: Roger și Rafa. Pe atunci, se întâmpla ceva neobișnuit: Roger era cel mai bun jucător din lume, îi învingea pe toți, domina circuitul, dar Rafa era cel mai bun dintre cei doi. Din cauza potrivirii, din cauza tiparelor, pentru că Roger nu avea soluțiile la momentul respectiv. A fost un paradox fascinant”, a transmis Mouratoglou, potrivit Sports Keeda.

Alcaraz îl conduce pe Sinner cu 10-6 la meciurile directe

Mouratoglou a făcut paralele între acestea și Alcaraz și Sinner, subliniind cum fanii credeau uneori că italianul era „adevăratul număr 1” în duelul cu, de-acum, rivalul lui.

„Sinner îi depășește constant pe toți ceilalți adversari din Tur și aproape că l-a egalat pe Alcaraz în clasamentul ATP, în ciuda faptului că a lipsit 3 luni.

Este adesea prezentat ca fiind «adevăratul» număr 1, ceea ce duce la această percepție, cu atât mai mult după dominația sa în finala ATP: Sinner este mai bun decât oricine altcineva, dar Alcaraz este cel mai bun dintre cei doi. Îmi pare rău, dar nu cred asta”, a completat valorosul antrenor.

Fostul tehnician al Simonei Halep este de părere că meciurile dintre Alcaraz și Sinner sunt mai strânse decât s-ar putea crede, insistând că niciunul nu l-a descifrat complet pe celălalt. Prin urmare, francezul a afirmat că nu este același lucru cu rivalitatea dintre Federer și Nadal, ci mai degrabă ceva unic în lumea tenisului masculin.

„Deși Carlos conduce în confruntările directe, meciurile lor sunt extrem de strânse. Finala de la Roland-Garros a fost decisă de detalii mărunte, nimic nu sugera că un jucător nu avea răspunsurile pentru celălalt. Tehnic, tactic, mental, sunt egali.

Ceea ce îi diferențiază cu adevărat este modul în care îi domină pe toți ceilalți. Jannik o face cu o mare concentrare, marjă de diferență și fără fluctuații. Împotriva majorității jucătorilor, pur și simplu nu pot face nimic. Deci nu, acesta nu este Federer-Nadal. Este ceva nou. Ceva unic”, a adăugat el.

Nadal a câștigat 6 din primele sale 7 meciuri împotriva lui Federer și a terminat cu un avantaj de 24-16 față de elvețian. Ca o comparație, Alcaraz are 10-6 împotriva lui Sinner. În 2025, cei doi s-au întâlnit de 6 ori, spaniolul câștigând 4 confruntări.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Elizabeta Samara, revenire ratată spectaculos la WTT Champions Macao
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania