Patrick McEnroe o distruge pe Simona Halep și anunță suspendarea iminentă a româncei: „Nu e o victimă!”. Ce a descoperit americanul în comunicatul sportivei

Patrick McEnroe o distruge pe Simona Halep și anunță suspendarea iminentă a româncei: „Nu e o victimă!”. Ce a descoperit americanul în comunicatul sportivei

Fostul jucător de tenis Patrick McEnroe (56 de ani) spune că Simona Halep (31 de ani) este responsabilă pentru tot ce i se întâmplă, în contextul scandalului de dopaj.

Jucătoarea de tenis Simona Halep traversează o perioadă critică, după ce a fost depistată pozitiv la un control antidoping. Românca trebuie să își construiască strategia de apărare în perioada următoare, în încercarea de a scăpa de suspendarea dictată de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului.

Fostul mare jucător de tenis Patrick McEnroe a vorbit pe marginea acestui subiect și i-a atras atenția româncei că, indiferent cum a ajuns substanța interzisă în organismul său, „testul pozitiv rămâne un test pozitiv”.

Patrick McEnroe o distruge pe Simona Halep și anunță suspendarea iminentă a româncei: „Nu e o victimă!”. Ce a descoperit americanul în comunicatul sportivei

Patrick McEnroe a observat în comunicatul remis de Simona Halep că sportiva nu neagă că ar fi luat acea substanță care i-a fost descoperită la testul antidoping, Roxadustat.

„Din câte o cunosc, ea e o persoană foarte prietenoasă, dar asta nu are nicio legătură când vine vorba dacă a luat sau nu substanțe interzise.

Ea nu spune că nu ar fi luat acea substanță. Cel puțin din acel comunicat al ei reiese că nu a luat niciodată în mod conștient o substanță care este interzisă. Poate că cineva i-a dat vitamine sau ceva legal pentru recuperare, apoi i-a dat și ceva ilegal. Dar, sportivii trebuie să fie foarte foarte conștienți de acest aspect.

Să spunem doar de dragul discuției că asta s-a întâmplat. Până la urmă, tot un test pozitiv este. Dacă se dovedește că cineva i-a dat acea substanță, iar ea nu a știut, atunci poate că suspendarea va fi mai puțin drastică.

În acest caz, nu cred că trebuie să afirmăm că Simona este o victimă. Ca sportiv, trebuie să fii responsabil. Ea este o femeie matură, cu mari succese de-a lungul carierei”, a declarat Patrick McEnroe în podcast-ul lui, citat de Tennis World USA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]