Pansament prin tenis!** Sloane Stephens a trăit în 2009 o adevărată dramă

Redactor:
Andru Nenciu
Pansament prin tenis!** Sloane Stephens a trăit în 2009 o adevărată dramă
  • Publicat:
  • Actualizat:

John Stephens a evoluat șase sezoane la echipa de fotbal american New England Patriots
– În această dimineață, Sloane urma să o întâlnească în semifinale la Melbourne pe Viktoria Azarenka
Melbourne, ianuarie 2013.

Americanca Sloane Stephens (19 ani, 25 WTA) a reușit cea mai bună performanță a carierei, după ce a învins-o în sferturi, la Melbourne, pe prietena și favorita sa, Serena Williams (3-6, 7-5, 6-4), întrerupând o serie incredibilă de 20 victorii legate de jucătoarea de 31 de ani. Dincolo de realele calități, subliniate de specialiști, Stephens impresionează printr-un psihic de fier și prin capacitatea de a lua decizii într-o fracțiune de secundă. E un caz emblematic pentru  modul în care copiii care provin dintr-o familie dezbinată își croiesc drumul în viață prin sport. Părăsită de tată, fostul jucător al celor de la Patriots, John Stephens, pe când era doar o mogâldeață, Sloane a trecut fileul spre marea performanță la brațul mamei sale, Sybil Smith, fostă înotătoare. Și, după ce până vârsta de 13 ani își înviora memoria doar cu pozele făcute alături de tatăl său, o întâmplare i-a adus din nou împreună. A reînnodat legătura cu părintele ajuns șofer de tir în Louisiana  la receptorul mobilului, împărtâșindu-i constant evoluția sa din arenă. Starea de bine n-a durat mult pentru că o tragedie i-a despărțit pentru totdeauna.

A murit izbindu-se de trei copaci

US OPEN, august, 2009. Zbârnâitul telefonului vine ca o lovitură în moalele capului. Din Louisiana, sora sa vitregă îi dă vestea cu o voce tremurândă: „Tatăl nostru a murit”. Nimic mai mult. Un ziarist îi spune că John s-a stins pe loc după ce tirul pe care-l conducea a rașchetat trei copaci de pe un drum de țară. Avea să fie cea mai urâtă zi din cel mai frumos august al său. „A plâns timp de o oră și jumătate, iar apoi a cerut sute de mingi să le lovească la perete. Doar asta a făcut timp de câteva ore”, își amintea mama sa pentru New York Times. Turneul de juniori de la US Open abia trecuse de faza tragerii la sorți, dar micuței numai pentru tenis nu-i mai pulsa inima.  Pentru că avea de luat cea mai grea decizie: să plece la funeraliile din Louisiana sau să continue la New York? „I-am spus că este ultima dată când își poate lua adio de la tatăl său și ultima ocazie când ar putea cinsti memoria lui. E momentul în care ar putea simți cu-adevărat iubirea lui”, dezvăluia mama jucătoarei.
Ce hotărâre a luat Sloane, vă întrebați. Nici nu mai contează că a cedat întâlnirea cu Jana Cepelova în trei seturi sau că a părăsit competiția prematur. Sloane a ajuns să verse o lacrimă la capătâiul tatălui și s-a alimentat cu o forță care o ajută, susține ea, meci de meci. Și e doar începutul!

SLOANE STEPHENS (25 WTA)

Data nașterii: 20 martie 1993

Locul nașterii: Plantation (Florida, SUA)

Înălțime – greutate: 1,70 m- 61 kg

Locuiește în Coral Springs

Dreptace

Bani câștigați din tenis: 695.000 de dolari

Turnee câștigate: 1

Antrenor: David Nainkin

Suprafața favorită: zgură

Cea mai bună perfornanță la un turneu de Grand Slam: semifinale la Australian Open

233 de sms-uri a primit după victoria în fața Serenei Williams

Shaquille O’Neal și Dirk Nowitzki au felicitat-o pe twitter după succesul repurtat în fașa Serenei

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…