„Ori te bați singur, ori o bați pe ea!” Reacția Mihaelei Buzărnescu după ce a fost învinsă de Wozniacki, în runda inaugurală de la Australian Open

"Ori te bați singur, ori o bați pe ea!" Reacția Mihaelei Buzărnescu după ce a fost învinsă de Wozniacki, în runda inaugurală de la Australian Open

Caroline Wozniacki (2 WTA) a învins-o în această dimineață pe Mihaela Buzărnescu, scor 6-2, 6-3.

„Am intrat destul de „fit” pe teren, sunt un pic dezamăgită de tragerea la sorți, dar asta e. Poate anul viitor! Am intrat pe teren mult mai hotărâtă, trebuia să fiu mai ofensivă în jocul cu ea. E o jucătoare foarte solidă, care nu greșește. Ori te bați singur, ori o bați pe ea, cam ăsta e nivelul la care joacă ea. M-am grăbit în anuminte momente și am făcut câteva greșeli. Era bine să am răbdare cu ea și apoi când punea scurta să o atac. De multe ori lovea cu dreapta de la mijlocul terenului, atunci trebuia să preiau inițiativa”, a spus Buzărnescu.

Meciul a fost la discreția sportivei din Danemarca. Locul 2 mondial a condus în primul set cu 2-0. Buzărnescu a revenit și a egalat situația la game-uri, însă Wozniacki a avut o serie excelentă impunându-se în primul set, după ce a câștigat patru game-uri consecutive. Setul secund a început în același ritm, cu daneza reușind break-ul și conducând cu 2-0. Buzărnescu a dat senzația ca poate reveni în meci, după ce și-a adjudecat 3 game-uri consecutive, însă Wozniacki și-a reparat imediat greșelile. A urcat la fileu, a făcut 3-3 și nu a mai pierdut niciun game până la finalul întâlnirii. La final, sportiva din România a fost aplaudată la scenă deschisă de spectatorii de pe Margaret Court Arena, după un meci în care a avut puține șanse în fața danezei Wozniacki. Daneza s-a impus cu 6-2, 6-3 și se anunță o candidată la trofeu.

Mihaela Buzărnescu va încasa un cec de 33.000 de dolari și 10 puncte în clasamentul WTA.

Corespondență de la Mihai Vasiliu (Melbourne)

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania