Oportunitate imensă pentru Simona Halep de a reveni pe prima poziţie în clasamentul WTA! Colaps pentru Osaka la Madrid, iar românca depinde doar de ea: de ce rezultat are nevoie şi cine îi va fi adversară în semifinale

9 mai 2019 19393 afişări Tenis
Oportunitate imensă pentru Simona Halep de a reveni pe prima poziţie în clasamentul WTA! Colaps pentru Osaka la Madrid, iar românca depinde doar de ea: de ce rezultat are nevoie şi cine îi va fi adversară în semifinale

Simona Halep va reveni pe prima poziţie în clasamentul mondial dacă va câştiga turneul de la Madrid. Belinda Bencic a reuşit o răsturnare de scor memorabilă şi i-a dat o mână de ajutor româncei, învingând-o, joi, în sferturi, pe Naomi Osaka, actualul număr unu mondial, 3-6, 6-2, 7-5, după două ore şi 11 minute de joc.

Prăbuşirea lui Osaka a fost totală: japoneza a câştigat doar două puncte din momentul în care s-a îndreptat spre linia de fund a terenului pentru a închide meciul, în decisiv.

Naomi Osaka a servit pentru victorie la scorul de 6-3, 2-6, 5-4, însă Bencic a returnat excelent şi a resetat finalul de partidă, cu un break alb. Campioana de la US Open şi Australian Open salvase deja patru mingi de break în game-urile anterioare, însă, la 0-40, nu a vut nicio şansă în faţa unui rever în lung de linie trimis în forţă de Belinda. Coechipiera lui Roger Federer în victoriile din 2018 şi 2019 din Cupa Hopman, Bencic a trecut în avantaj, câştigându-şi fără emoţii tura pe serviciu, la 15, şi a închis partida cu un nou break.

Dacă va câştiga trofeul la Madrid, sâmbătă, Simona Halep va urca totalul punctelor sale în clasamentul mondial la 6.467 pentru următoarea actualizare, de luni, în timp ce Osaka va avea doar 6.356 puncte.

Românca a fost impresionantă de-a lungul celor patru meciuri disputate până acum în Caja Magica, impunându-se de fiecare dată în minimum de seturi (6-0, 6-4 cu Margarita Gasparyan, 7-5, 6-1 cu Johanna Konta, 6-0, 6-0 cu Viktoria Kuzmova şi 7-5, 7-5 cu Ashleigh Barty).

Vineri, în semifinale, Simona Halep va juca chiar împotriva celei care a ajutat-o să aibă o şansă de a reveni pe primul loc, Belinda Bencic. Sportiva din Elveţia o conduce pe eleva lui Daniel Dobre cu 2-1 în meciurile directe, semnând o victorie în faţa Simonei chiar la începutul acestui an, în sferturile de la Dubai (4-6, 6-4, 6-2).

Clasamentul de la finele turneului de la Madrid va mai fi actualizat o singură dată, cu punctele de la Roma, înainte de stabilirea listei capilor de serie de la Roland Garros. Wimbledon-ul este singurul dintre turneele de Mare Şlem care nu respectă în totalitate clasamentul mondial în stabilirea capilor de serie, folosind o formulă de calcul care ţine cont de cele mai recente rezultate pe iarbă.

Petra Kvitova, actualul număr doi mondial, deţinătoarea trofeului de la Madrid, trebuie să ajungă în finală pentru a se menţine pe podium. Sportiva din Cehia nu mai are nicio şansă de a rămâne în faţa Simonei Halep, după calificarea româncei în careul de aşi de la Madrid.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.