Acasa » Alte Sporturi » Tenis » „O să fac asta, chiar dacă o să mor”. Iga Swiatek e gata de orice sacrificiu pentru Polonia

„O să fac asta, chiar dacă o să mor”. Iga Swiatek e gata de orice sacrificiu pentru Polonia

"O să fac asta, chiar dacă o să mor". Iga Swiatek e gata de orice sacrificiu pentru Polonia
Sursa foto: Profimedia 17.11.2024

După ce a contribuit la calificarea Poloniei în semifinalele Billie Jean King Cup, Iga Swiatek a transmis un mesaj războinic: e gata să meargă până la capăt, orice s-ar întâmpla.

Duelul cu Cehia a fost pentru ea un adevărat maraton, în condițiile în care a disputat și câștigat două meciuri în decurs de câteva ore. Mai întâi a învins-o pe Linda Noskova, apoi a evoluat la dublu alături de Katarzyna Kava.

Iga Swiatek nu se dă în lături de la nimic pentru Polonia

Cehoaicele au început mai bine confruntarea din sferturile competiției, grație victoriei obținute de Marie Bouzkova (l45 WTA) în fața Magdalenei Frech (25 WTA), scor 6-1, 4-6, 6-4, dar polonezele au avut un as în mânecă: nimeni alta decât ocupanta locului doi în ierarhia mondială, Iga Swiatek.

Aceasta a reușit să treacă în trei seturi, 7-6 (7/4), 4-6, 7-5 de Linda Nosokova (26 WTA), cea care o învinsese la Australian Open și îi dăduse mari bătăi de cap la Miami. Având în vedere că s-a restabilit egalitatea pe tabelă, calificarea s-a decis în urma meciului de dublu.

Cehia s-a bazat pe Katerina Siniakova, cea mai bună jucătoare a lumii în ultimii ani, alături de Marie Bouzkova, iar polonezele au aruncat-o din nou în luptă pe Swiatek. O decizie inspirată, ținând cont că victoria a fost de partea ei și a colegei Katarzyna Kava, scor 6-1, 6-4.

Calificată în ultimul act, Polonia – care va da piept cu Italia, finalista precedentei ediții – nu vrea să se oprească aici. Stă mărturie mesajul transmis chiar de cea mai importantă reprezentantă a ei. „Este ultimul turneu al sezonului pentru mine și întotdeauna uimitor să joc pentru Polonia. Dacă va trebui să mor pe teren, o voi face, voi da sută la sută”, a spus Iga Swiatek.

Nu era în cea mai bună formă înainte de Billie Jean King Cup

Reușita sportivei de 23 de ani e cu atât mai impresionantă cu cât a venit într-o perioadă marcată de o criză de formă. Stă mărturie parcursul dezamăgitor de la Turneul Campioanelor, unde a cedat încă din faza grupelor. De altfel, până la Riad nu mai bifase un meci oficial din vară, de la US Open.

„E un vis devenit realitate (n.r. calificarea în semifinalele Billie Jean King Cup). Am ratat de câteva ori această competiție, iar acum că am o șansă vreau să produc un impact, să fac ceva bun”, a declarat Swiatek la scurt timp după meciul de dublu, decisiv pentru câștigarea duelului cu Cehia.

Parteneri
S-a decis! Naționala de fotbal din Congo va putea participa la Cupa Mondială din 2026
Mediafax
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Cancan.ro
Pericolul ascuns din vacanțele în Egipt. Cazul fetiței care a murit după un sejur de lux și avertismentele turiștilor români
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Bănică, mai incitantă ca niciodată! Vedeta face senzație în costume de baie
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV – DOCUMENTE | România, bună de plată cu 340 de milioane de lei, după ce Compania de Drumuri a pierdut un arbitraj cu italienii de la Pizzarotti pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Descopera.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Event epic pentru jucătorii de World of Tanks
Go4Games
Rovinieta se scumpește cu aproape 100 de lei pentru mașinile vechi. Ce normă de poluare scapă de majorare?
Promotor.ro