O nouă veste excelentă pentru Halep: a „căzut” și favorita numărul 4 de la US Open! Caroline Wozniacki, eliminată de Petra Cetkovska

O nouă veste excelentă pentru Halep: a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Daneza Caroline Wozniacki, locul 5 WTA și cap de serie numărul 4, a fost eliminată, joi, în turul al doilea al US Open, astfel că pe partea de tablou a Simonei Halep, cap de serie numărul 2, a mai rămas doar o jucătoare din Top 10 WTA, Petra Kvitova, locul 4 și cap de serie numărul 5.

Wozniacki, finalista ediției trecute a competiției de la Flushing Meadows, a fost învinsă, cu scorul 6-4, 5-7, 7-6 (1), de Petra Cetkovska din Cehia, locul 149 WTA (prezentă pe tablou datorită clasamentului protejat), după un meci de trei ore și două minute.

Daneza a devenit jucătoarea cu cea mai înaltă poziție în clasamentul WTA care părăsește competiția în primele două manșe. Maria Șarapova, locul 3 WTA și a treia favorită, s-a retras înaintea turneului.

În schimb, Petra Kvitova din Cehia s-a calificat în turul al treilea destul de ușor, învingând-o cu scorul de 6-3, 6-4, pe Nicole Gibbs din SUA, locul 117 WTA, beneficiară a unui wild card, după 70 de minute de joc.

Halep și Kvitova se pot întâlni în semifinalele US Open.

Pe întregul tablou de simplu feminin, doar Serena Williams, Simona Halep și Petra Kvitova au „supraviețuit” primelor două tururi, dintre primele zece jucătoare din ierarhia WTA.

Simona Halep, locul 2 WTA, a trecut, joi, cu scorul de 6-3, 6-4, de ucraineanca Katerina Bondarenko, poziția 104 WTA, sportivă venită din calificări, românca egalându-și performața de anul trecut, calificarea în turul al treilea al US Open.

Ea va evolua în următorul meci cu cu americanca Shelby Rogers, locul 154 WTA, venită din calificări.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele