Novak Djokovic, revenire spectaculoasă după Indian Wells! Super turneul la care va participa liderul mondial

Andrei Preotu
Novak Djokovic, revenire spectaculoasă după Indian Wells! Super turneul la care va participa liderul mondial
Familia lui Novak Djokovic, strigăt de disperare: „Este ținut prizonier!„

Novak Djokovic va lipsi de la Indian Wells, dar se pregătește să participe la turneul de la Paris, programat în luna noiembrie.

Sârbul n-a mai bifat vreo partidă după finala de la US Open, iar acum este deja cu gândul la turneul important de la Paris, care va începe pe 1 noiembrie.

Novak Djokovic speră să treacă peste dezamăgirea uriașă provocată de faptul că n-a câștigat toate cele patru Grand Slam-uri în 2021. Doar doi jucători au reușit să câștige cele patru mari trofee puse în joc într-un singur an, este vorba despre americanul Don Budge (în 1938) și australianul Rod Laver (în 1962 și 1969).

Novak Djokovic, gata să participe la Rolex Paris Masters

Liderul mondial nu este pe tabloul principal la Indian Wells și nu-și permite să lipsească și de la Paris, în condițiile în care își poate asigura în Franța locul unu în lume și la finalul acestui an.

În plus, dacă se impune în Franța, Djokovic îl va depăși pe rivalul Nadal, sârbul având posibilitatea să ajungă la 37 de titluri în Masters Series.

Accidentat, spaniolul nu va lua startul la Rolex Paris Masters, unul dintre cele mai importante turnee care au rămas de disputat în acest an în circuitul ATP.

„Novak nu se va retrage prea curând. Mi-a spus ce intenții are, vrea să joace la Paris, la Jocurile Olimpice. Eu, ca tatăl lui, nu sunt de acord cu asta, are 34 de ani deja, dar el își decide cariera și viața. Eu sunt aici pentru a-i da sfaturi pe care le va asculta sau nu. Până acum, m-a ascultat suficient și văd că nu prea am greșit”, a declarat recent tatăl liderului mondial.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania