Novak Djokovic, decizie care surprinde o lume întreagă: „Se va vaccina!” Cum plănuește sârbul să își ia revanșa în fața lui Rafael Nadal

Novak Djokovic, decizie care surprinde o lume întreagă: „Se va vaccina!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Novak Djokovic (Serbia, 1 ATP) va renunța la ideea de a merge la turnee nevaccinat, de dragul revanșei pe care sârbul vrea să și-o ia în fața lui Rafael Nadal (Spania, 5 ATP), susține un apropiat al lui Nole.

După ce a fost expulzat din Australia și a ratat participarea la turneul său preferat, câștigat duminică de Rafael Nadal, Novak Djokovic nu vrea să mai riște o nouă descalificare în circuitul ATP! Astfel, Nole s-ar fi hotărât să se vaccineze împotriva Covid-19.

Rafael Nadal a doborât recordul masculin pentru cele mai multe titluri de Grand Slam, dar Novak Djokovic va lupta la Roland Garros pentru a-și lua revanșa și a-l egala pe spaniol! Nole are 20 de trofee de Grand Slam în palmares, în timp ce Rafa a ajuns la borna 21.

Novak Djokovic, decizie care surprinde o lume întreagă: „Se va vaccina!”

În condițiile în care Roxana Mărăcineanu, ministrul Sportului din Franța, a anunțat recent că jucătorii nevaccinați nu vor fi primiți la Roland Garros (22 mai – 5 iunie), Novak Djokovic ia în calcul serios să își administreze una dintre dozele complete ale vaccinului anti-COVID, pentru a putea participa la turneul parizian.

Scenariul este vehiculat de Daniel Miks, omul care a scris una dintre cărțile autobiografice ale sârbului: „Din ceea am auzit în rândul apropiaților săi, cred că Djokovic sa va vaccina! Cred că finala de la Melbourne și cel de-al 21-lea titlu de Grand Slam câștigat de Nadal au contribuit și ele la această decizie a lui Novak”, a spus apropiatul lui Novak Djokovic.

Jucătorii nevaccinați nu vor fi primiți nici la Roland Garros

Dacă nu se vaccinează, Novak Djokovic e în pericol să rateze și al doilea turneu de Grand Slam al sezonului, Roland Garros, acolo unde sârbul trebuie să își apere de asemenea trofeul:

„Certificatul de vaccinare a fost adoptat. De îndată ce legea va fi promulgată, certificatul va deveni obligatoriu la intrarea în clădirile publice supuse deja permisului sanitar (stadion, teatru sau sală) pentru toţi spectatorii, practicanţii, profesioniştii francezi sau străini”, a spus Roxana Mărăcineanu, fosta înotătoare de origine română care în prezent ocupă funcția de ministru al Sportului din Franța

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…