Nikolai Davidenko a câștigat Turneul Campionilor!

Rusul Nikolai Davidenko a cucerit Turneul Campionilor, după ce s-a impus în finală în fața argentinianului Juan Martin del Potro.
Nikolai Davidenko a câștigat Turneul Campionilor!

UPDATE

Nikolai Davidenko a cucerit Turneul Campionilor, după ce s-a
impus în finală în fața argentinianului Juan Martin del Potro.
Rusul se impune surprinzător în turneul de la Londra, la capătul
unei săptămâni în care a obținut victorii în fața primilor doi
clasați în topul ATP, Rafael Nadal și Roger Federer.

Tenismenul în vârsta de 28 de ani se află la cel mai important
titlu din carieră, după ce, în 2008, s-a oprit în finala aceluiași
turneu, fiind învins de sârbul Novak Djokovic.


Finală total surprinzătoare la Turneul Campionilor. Cu
siguranță, înaintea începerii turneului de la Londra, toată lumea
miza pe un ultim act în care să se lupte Federer, Djokovic sau
Nadal.

Nimeni nu ar fi anticipat o finală Del Potro – Davidenko, dar
evoluțiile celor doi tenismeni de la acest turneu au fost
extraordinare.

Argentinianul Juan Martin Del Potro s-a calificat în finala
Turneului Campionilor de la Londra, după ce l-a învins, după un
meci de infarct, cu scorul de 6-7 (1/7), 6-3, 7-6 (7/3), pe
suedezul Robin Soderling.

Del Potro și Davidenko sunt sportivii care, la Londra, au reușit
să-l învingă pe numărul 1 mondial, Roger Federer.

Federer, învins de
Davidenko

Tenismanul rus Nikolai Davidenko s-a calificat în finala
Turneului Campionilor de la Londra, după ce l-a învins pe numărul 1
mondial, Roger Federer, în trei seturi, scor 6-2, 4-6, 7-5.

Davidenko va juca finala pentru a doua oară consecutiv, după ce,
anul trecut, a pierdut în fața sârbului Novak Djokovici.

Este pentru prima oară când rusul se impune în fața lui Federer,
după 12 eșecuri. Federer va absenta pentru a doua oară consecutiv
în finala Mastersului, după ce s-a impus în 2003, 2004, 2006 și
2007.

Del Potro și Davidenko se vor întâlni, în direct la Sport.ro,
pentru a patra oară. Davidenko pare a avea un ascendent moral în
fața câștigătorului de la US Open, cele două victorii ale rusului
fiind obținute pe suprafețe rapide, în minimum de seturi. Singura
victorie a argentinianului a fost obținută pe zgură, în 2008,
într-un meci de Cupa Davis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]