Nadal s-a calificat în sferturile de finală de la Australian Open. Rafa dă peste un adversar greu în lupta pentru semifinale

Nadal s-a calificat în sferturile de finală de la Australian Open. Rafa dă peste un adversar greu în lupta pentru semifinale
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, locul 9 ATP și cap de serie numărul 9, s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale turneului Australian Open, primul Grand Slam al anului, disputat pe hard și dotat cu premii totale de 50 de milioane de dolari.

În optimile de finală, Nadal a trecut în patru seturi, scor 6-3, 6-3, 4-6, 6-4, de francezul Gael Monfils, ocupantul poziției a șasea în ierarhia mondială, în două ore și 59 de minute de joc.

„A fost o partidă foarte dificilă, am jucat bine în primele două seturi, apoi mi-am pierdut ritmul, în setul al treilea, când adversarul a început să joace din ce în ce mai bine. Din fericire, am revenit după ce am pierdut setul al treilea și am câștigat în patru seturi. În final am făcut câteva game-uri foarte bune”, a declarat Nadal, la finalul jocului, pentru Eurosport.

Nadal și-a asigurat, astfel, un cec în valoare de 440.000 de dolari și 360 de puncte ATP și îl va întâlni în runda sferturilor de finală pe canadianul Milos Raonic, jucător aflat pe locul 3 ATP, care l-a învins în runda precedentă pe spaniolul Roberto Bautista-Agut, scor 7-6 (6), 3-6, 6-4, 6-1.

„Nu mai contează pe cine întâlnești în această fază, va fi un meci greu împotriva lui Milos Raonic. Este important pentru mine să fiu din nou în sferturi la un turneu major. Sunt multe meciuri care se joacă în patru sau cinci seturi, iar Raonic este un jucător foarte valoros, în formă bună și are acel stil de joc agresiv. La rândul meu, trebuie să fiu și eu agresiv”, a adăugat spaniolul.

Rafael Nadal, în vârstă de 30 de ani, are în palmares un titlu cucerit la Australian Open, în 2009.

Învingătorul dintre Nadal și Raonic va evolua în semifinale în fața câștigătorului meciului David Goffin (Belgia, 11 ATP) – Grigor Dimitrov (Bulgaria, 15 ATP).

Pe cealaltă parte a tabloului masculin se vor disputa, în sferturile de finală, meciurile Mischa Zverev (Germania, 50 ATP) – Roger Federer (Elveția, 17 ATP), respectiv Stanislas Wawrinka (Elveția, 4 ATP) – Jo-Wilfried Tsonga (Franța, 12 ATP).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen