S-a aflat motivul invocat de Darren Cahill pentru despărțirea de Simona Halep: „A spus că nu e sănătos!”

S-a aflat motivul invocat de Darren Cahill pentru despărțirea de Simona Halep: „A spus că nu e sănătos!
  • Publicat:

Simona Halep (30 de ani) a dezvăluit ce discuție a purtat cu Darren Cahill (56 de ani) înainte ca cei doi să se despartă! Australianul ar fi avut un argument solid pentru încheierea colaborării cu sportiva din România.

Relația profesională dintre Simona Halep și Darren Cahill s-a încheiat luna trecută, după șase ani, iar românca și australianul au întrerupt de comun acord colaborarea.

Darren i-a prezentat Simonei un argument foarte serios, convingând-o că aceasta este cea mai înțeleaptă decizie! Astfel, Halep și-a căutat un nou antrenor, angajându-l pe românul Adrian Marcu în locul lui Darren Cahill.

S-a aflat motivul invocat de Darren Cahill pentru despărțirea de Simona Halep: „Atunci când relația e de durată prea mare…”

Darren Cahill i-a spus Simonei Halep că o relație de durată antrenor – jucătoare de tenis nu este sănătoasă: „Ne-am gândit că este momentul potrivit să ne oprim deoarece am avut șase ani împreună! El a spus că atunci când relația e de o durată prea mare nu e prea sănătos nici pentru jucător, nici pentru antrenor. Așa că am decis împreună”, a dezvăluit Simona Halep după ce a părăsit turneul de la Indian Wells în turul trei, învinsă de Aliaksandra Sasnovich (Belarus), scor 5-7, 4-6.

Alături de australianul Darren Cahill, Simona Halep a cucerit primul titlu de Grand Slam al carierei, la Roland Garros 2018, și a ocupat prima poziție a ierarhiei tenisului feminin, în anii 2017 și 2018. Darren era plătit regește de jucătoarea de tenis, cu un milion de dolari pe sezon: „Eu îți mulțumesc, Simona, pentru că m-ai oferit oportunitatea să merg alături de tine într-o călătorie incredibilă! Ești o jucătoare grozavă, dar, cel mai important, o prietenă și o persoană minunată. Toate cele bune, Simo!”, a spus omul care a antrenat mai multe legende ale tenisului de-a lungul carierei, ajutându-i pe Andre Agassi și Lleyton Hewitt să devină lideri mondiali.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…