Monica Niculescu s-a calificat în finala turneului de tenis de la Luxemburg

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu (locul 51 în clasamentul mondial) a câștigat, vineri, meciul cu sportiva olandeză Kiki Bertens (poziția 22 WTA), scor 6-3, 6-3, și s-a calificat în finala turneului de la Luxemburg, disputat în sală.

Partida a durat o oră și 27 de minute și a fost echilibrată. Ambele jucătoare au avut probleme mari în a-și face serviciul, înregistrându-se 25 de oportunități de break în total. Românca a câștigat șase game-uri pe serviciul adversarei, în timp ce olandeza a reușit doar trei break-uri.

Pentru accederea în ultimul act la Luxemburg, Monica Niculescu și-a asigurat 180 de puncte în clasamentul WTA și un cec în valoare de 17.258 de dolari.

În finala turneului de categorie WTA International, Niculescu va juca împotriva învingătoarei din partida Petra Kvitova (Cehia, locul 11 WTA) – Lauren Davis (SUA, poziția 85 WTA). Kvitova este principala favorită la câștigarea trofeului.

Monica Niculescu (29 de ani) ajunge pentru a treia oară în carieră în finală la Luxemburg (după 2011 și 2012).

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]