Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Moment tensionat la Roma! Halep s-a enervat în meciul cu Șarapova, iar fanii au început să huiduie. Ce s-a întâmplat

Moment tensionat la Roma! Halep s-a enervat în meciul cu Șarapova, iar fanii au început să huiduie. Ce s-a întâmplat

Moment tensionat la Roma! Halep s-a enervat în meciul cu Șarapova, iar fanii au început să huiduie. Ce s-a întâmplat

Meciul dintre Simona Halep și Maria Șarapova a debutat cu foarte multe break-uri, dar și cu un moment tensionat petrecut în primul set. La 4-3 pentru rusoaică, pe serviciul Simonei, arbitrul a fost tras la răspundere.

Halep se pregătea pentru al doilea serviciu, mingea a căzut în terenul rusoaicei, dar arbitrul a cerut rejucarea. Motivul: fanii ar fi strigat din tribună, iar Șarapova a ridicat mâna pentru a opri serviciul adversarei. 

Numărul unu mondial nu a digerat foarte bine decizia și a intrat în dialog cu arbitrul de scaun, iar de la un punct fanii au început să huiduie și să fluiere:

  • Simona: Al doilea serviciu. De ce?
  • Arbitrul: A spus „stop”, înainte să servești.
  • Simona: Da, dar eu nu am auzit.
  • Arbitrul: Da, dar ea nu era pregătită.
  • Simona: Tu trebuie să spui stop”.

Bineînțeles că Halep și-a pierdut și concentrarea, Șarapova desprinzându-se pentru prima oară la două game-uri distanță. Rusoaica și-a păstrat strategia de măcinare a adversarei și a întârziat pe propriul serviciu, în timp ce între seturile doi și trei a apelat, din nou, la o pauză lungă, chiar după ce Halep egalase la seturi, scor 1-1.