Moment neașteptat la Roland Garros între Camila Giorgi și adversara ei, la fileu: „Cea mai lungă strângere de mână din carieră!” Italianca s-ar putea întâlni cu o româncă în turul trei | FOTO

Moment neașteptat la Roland Garros între Camila Giorgi și adversara ei, la fileu: „Cea mai lungă strângere de mână din carieră!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un moment atipic pentru Camila Giorgi (Italia, 36 WTA) s-a petrecut la finalul meciului cu Alize Cornet (Franța, 59 WTA), scor 6-3, 6-4 în primul tur la Roland Garros.

Camila Giorgi, recunoscută pentru atitudinea rece și dură pe care o are față de adversarele din circuit, a oferit un moment neașteptat, duminică, după debutul victorios de la Roland Garros.

Moment neașteptat la Roland Garros între Camila Giorgi și adversara ei, la fileu: „Cea mai lungă strângere de mână din carieră!” Italianca s-ar putea întâlni cu o româncă în turul trei

Meciul dintre Camila Giorgi și Alize Cornet a fost unul dintre cele mai interesante ale primei zile de la Roland Garros. După ce a învins-o pe franțuzoaică, scor 6-3, 6-4, Giorgi a ținut-o pe Cornet de mână neașteptat de mult timp, glumind cu adversara ei.

A fost probabil cea mai lungă strângere de mână din cariera Camilei Giorgi! E frumos să vezi asta”, a remarcat jurnalistul Jose Morgado pe Twitter.

Camila Giorgi o așteaptă în turul doi la Roland Garros pe învingătoarea meciului dintre americancele Jessica Pegula (3 WTA) și Danielle Collins (45 WTA). În turul al treilea, Giorgi s-ar putea duela cu Ana Bogdan (România, 60 WTA) – românca debutează contra Camilei Osorio (Columbia, 84 WTA) la Roland Garros. Caty McNally (SUA, 54 WTA), jucătoarea pe care Bogdan trebuia să o întâlnească în primul tur, s-a retras înaintea meciului, fiind înlocuită cu lucky loserul Osorio.

Scandal la meciul dintre Marta Kostyuk și Aryna Sabalenka

La polul opus s-au aflat Marta Kostyuk (39 WTA) și Aryna Sabalenka (2 WTA), ținând cont că ucraineanca a refuzat să dea mâna cu bielorusa după duelul din primul tur la Roland Garrros, câștigat de favorită cu 6-3, 6-2. Dacă gestul ucrainencei a fost tolerat la alte turnee, spectatorii de la Roland Garros au taxat” lipsa de fair-play a Martei, care a fost huiduită la scenă deschisă.

Vizibil încurcată de situație, Aryna Sabalenka, cea care a câștigat meciul cu 6-3, 6-2, i-a întrebat pe spectatori dacă o huiduie pe a! Apoi, bielorusa a realizat că cea vizată este, de fapt, Marta Kostyuk:

Îmi pare rău, băieți, nu mi-am dat seama din prima! Am crezut că acest „huuu” este împotriva mea. Așa că am fost puțin surprinsă, dar apoi am simțit sprijinul vostru. Așa că vă mulțumesc foarte mult pentru sprijin. Este cu adevărat important!”, a spus numărul 2 WTA la interviul acordat pe teren.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…