Ce n-a văzut Miami! Mihaela Buzărnescu s-a dezlănțuit la piscină, apoi a făcut o nebunie într-o parcare din Florida | FOTO & VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihaela Buzărnescu și-a popularizat contul de Instagram cu ultimele două postări făcute de la Miami! „Miki” a intrat pe tabloul principal al turneului din SUA și, chiar dacă a pierdut în turul I, a sărbătorit participarea la Miami Open într-un mod nebunesc.

Aventura Mihaelei Buzărnescu (România, 137 WTA) la Miami a continuat și după eliminarea suferită în turul I, scor 1-6, 2-6 cu Caroline Garcia (Franța, 51 WTA)! „Miki” s-a lăsat fotografiată în costum de baie pe marginea piscinei, apoi s-a antrenat în cel mai neobișnuit loc.

Mihaela a mutat antrenamentele de pe terenul de tenis într-o parcare din Florida. Practic, după ce le-a aprins imaginația fanilor de pe internet, Buzărnescu i-a uimit și pe șoferii din parcare.

Mihaela Buzărnescu a apărut într-o ipostază inedită la piscină, apoi s-a antrenat într-o parcare din Florida

Mihaela Buzărnescu a trecut de două tururi de calificare la Miami, asigurându-și 10.000 de dolari pentru prezența pe tabloul principal După înfrângerea cu Caroline Garcia, românca a publicat o imagine inedită pentru fani, care o arată relaxându-se pe marginea piscinei: „În sfârșit un moment de relaxare!”, a scris Mihaela Buzărnescu în descrierea fotografiei care a strâns 3.700 de aprecieri.

Mihaela Buzărnescu a revenit marți pe contul personal de Instagram cu o altă postare spectaculoasă! Numărul 137 WTA se antrenează intens într-o parcare din Florida: „Lucruri de făcut în Miami – antrenamente în parcare – bifat! Care este cel mai ciudat loc în care ați făcut exerciții?”, a fost întrebarea pe care sportiva în vârstă de 32 de ani le-a adresat-o fanilor.

View this post on Instagram

A post shared by Mihaela Buzarnescu (@miki.buzarnescu)

„Miki” se așteaptă să fie convocată de Monica Niculescu pentru barajul din Billie Jean King Cup contra Italiei

Mihaela Buzărnescu se pregătește pentru barajul din Billie Jean King Cup contra Italiei, programat pe 16 și 17 aprilie! Bucureșteanca are toate motivele să spere că va intra în calculele Monicăi Niculescu, noul căpitan al reprezentativei României.

„Am convingerea că împreună cu colegele din această minunată echipă, cărora le sunt recunoscătoare pentru susţinere, putem obţine rezultate frumoase pentru România! Simona Halep, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, Ana Bogdan, Sorana Cîrstea, Raluca Olaru și Jaqueline Cristian”, a fost mesajul Monicăi pentru jucătoarele care se află în vederile sale.

Pe aceeași temă
Elena Udrea a comis-o RAU la plajă! Şi-a ridicat picioarele şi s-a văzut…

Un constructor furios a distrus un bloc cu excavatorul, de supărare că nu a fost plătit de către dezvoltator VIDEO

Oficial israelian: Atacul asupra petrolierului, în care a murit un marinar român, a fost comis de Iran

Se naște o nouă forță în fotbalul românesc? Un club din România a atras investitori arabi

Nu cumpăra aceste mașini! Au fost făcute zob în Europa

Dovada clară că Laurenţiu Reghecampf a divorţat. S-a dat de gol imediat după vacanţa din Grecia, cu amanta

Anamaria Prodan, divorţ iminent de Laurenţiu Reghecampf, acuzaţii grave: Alcool! Escorte!

Horoscopul lunii august 2021. Creşteri financiare, bucurii în dragoste

Bombă în televiziune! Dată afară de la Pro TV

Tatăl ei este preot, dar asta nu a împiedicat-o să devină actriță în filme pentru adulți pe OnlyFans

A simțit că maseurul folosea doar o mână. Când a văzut ce făcea cu cealaltă, femeia a încremenit!

Şi-a dat jos sutienul fără pic de ruşine! E o artistă mega-celebră de la noi. Turiştii au rămas muţi

Sexy-fosta concurentă de la Suvirvor care a FĂCUT FURORI PE PLAJĂ! A arătat TOT

COD DE ALERTĂ în România! Se întâmplă chiar în ACEASTĂ NOAPTE

Cine deţine pământurile României. Pe primul loc sunt arabii de la Al Dahra

Corina Bud, cu un costum de baie minuscul. Cum arată vedetele din România, la plajă

Care este DURATA normală a unui contact sexual. Un expert dă un răspuns la care puţini s-ar aştepta

Lidl va aduce un aparat care este „la modă” în această perioadă

Mişcare importantă pe piaţa criptomonedelor. Anunţul făcut de Germania

BANCUL ZILEI – Traian Băsescu livrează 1 milion de prezervative românești americanilor

Sandra Izbaşa s-a măritat cu Răzvan Bănică, nepotul lui Ştefan Bănică. Imagini de la cununie

Face senzaţie cu „cel mai mic bikini”. Puţine ar avea curajul să meargă aşa la piscină

Andreea Bălan și Tiberiu Argint au plecat într-o nouă vacanță. Ce destinație au ales de această dată

ȘOCANT! Cum făceau amor femeile în URSS 😱😱😱

Măsură radicală pentru pedepsirea celor care conduc pe contrasens. Nu te joci cu așa ceva!

FOTO. Fiica Andreei Berecleanu a încins internetul cu cel mai decoltat costum de baie. Cum arată Eva la 19 ani

FOTO. Anna Lesko, goală pușcă, i-a provocat pe fani cu o ipostază incendiară!