Mihaela Buzărnescu, învinsă incredibil în finala calificărilor pentru Australian Open după ce a avut 6-2, 5-2! „Miki” poate deveni, totuși, lucky loser

Alexandru Tăcină
Mihaela Buzărnescu, învinsă incredibil în finala calificărilor pentru Australian Open după ce a avut 6-2, 5-2! „Miki" poate deveni, totuși, lucky loser

Mihala Buzărnescu (România, 137 WTA) a ratat în mod incredibil calificarea pe tabloul principal de la Australian Open 2021, fiind învinsă de Whitney Osuigwe (SUA, 161), scor 6-2, 6-7(1), 2-6! Miki” a scăpat printre degete victoria, după ce a condus cu 6-2 și 5-2.

Mihaela Buzărnescu (32 de ani) s-a aflat cu un pas pe tabloul principal de la Australian Open, însă Whitney Osuigwe, o americancă de 18 ani, a reușit o revenire din altă lume în partida desfășurată miercuri, la Dubai.

Buzărnescu a fost singura dintre cele 6 reprezentante ale României înscrise în calificările pentru Australian Open 2021 care a câștigat vreun meci, însă nu a reușit să obțină și cea mai importantă victorie, cea din turul 3.

Înfrângere incredibilă pentru Mihaela Buzărnescu în finala calificărilor pentru Australian Open, de la 6-2, 5-2

Mihaela a părut desprinsă în câștigătoare și a condus cu 6-2, 5-2, dar a cedat inițiativa în mod inexplicabil! Whitney a recuperat ambele break-uri și a împins setul secund într-un tie-break în care nu i-a lăsat nicio șansă româncei.  Buzărnescu nu s-a putut aduna în decisiv și a cedat cu scorul de 6-2, 6-7(1), 2-6, după două ore și 16 minute de joc.

Fosta ocupantă a locului 20 mondial s-a resimțit, probabil, și din punct de vedere fizic, după ce cu o zi înainte a stat aproape trei ore pe teren, în meciul câștigat cu 7-6(6), 2-6, 6-4 în fața lui Claire Liu (SUA, 218 WTA)! Totuși, Miki” poate intra, cu puțin noroc, pe tabloul principal de la Australian Open din postura de lucky loser.

Mihaela Buzărnescu va merge, totuși, la Melbourne! Poate intra pe tabloul principal ca lucky loser

Mihaela se află printre cele mai bine clasate 6 jucătoare învinse în finala calificărilor și va face deplasarea împreună cu acestea la Melbourne, ca și rezerve. În cazul în care vor exista retrageri pe tabloul principal, ceea ce este foarte posibil în contextul pandemiei, Buzărnescu poate intra în competiție din postura de lucky loser.

România are 5 reprezentante acceptate direct pe tabloul principal de la Australian Open 2021: Simona Halep (2 WTA), Patricia Țig (54 WTA), Sorana Cîrstea (71 WTA), Irina Begu (78 WTA) și Ana Bogdan (92 WTA). Primul Grand Slam al anului este programat în perioada 8 – 21 februarie, la Melbourne.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Mediafax
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
La vânătoare de Erthesina fullo, o ploșniță care amenință noi teritorii. „Exemplarul este mai valoros decât fotografia”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania