Mergea nu greșește acasă la Federer. Calificare alături de Inglot în sferturile turneului din Basel

Redactor:
Andru Nenciu
Mergea nu greșește acasă la Federer. Calificare alături de Inglot în sferturile turneului din Basel
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dublul format din britanicul Dominic Inglot și Florin Mergea a câștigat, miercuri, meciul cu perechea elvețiană Adrien Bossel/Henri Laaksonen, scor 7-6 (3), 6-3, și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP 500 de la Basel, disputat pe hard și dotat cu premii de 1.701.320 de euro.

Partida a durat o oră și 17 de minute. În primul set, cele două perechi nu și-au pierdut serviciul, astfel că s-a ajuns în tie-break, acolo unde Inglot și Mergea s-au impus la 3. Britanicul și Mergea și-au păstrat serviciul și în actul secund și au reușit break-ul la scorul de 3-2, iar adversarii nu au putut să recupereze deficitul.

Pentru avansarea în turneul din Elveția, Inglot, aflat pe locul 38 în ierarhia mondială de dublu, și Mergea, ocupantul locului 14 ATP la dublu, și-au asigurat 90 de puncte în clasament și un cec în valoare de 13.530 de euro.

În sferturile de finală ale competiției de la Basel, Inglot și Mergea vor juca împotriva favoriților numărul 4, Marcel Granollers-Pujol și Jack Sock (Spania/SUA).

În această rundă se află și perechea formată din olandezul Jean-Julien Rojer și Horia Tecău, care a trecut în runda inaugurală de dublul argentinian Federico Delbonis și Guido Pella. Rojer și Tecău vor juca împotriva câștigătorilor din partida Treat Huey/Max Mirnyi(Filipine/Belarus) – Antoine Bellier/Marco Chiudinelli (Elveția).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele