Martina Navratilova a identificat cauza înfrângerii suferite de Simona Halep la Australian Open: „Toate strategiile au dispărut în acel moment!”

Alexandru Tăcină
Martina Navratilova a identificat cauza înfrângerii suferite de Simona Halep la Australian Open: „Toate strategiile au dispărut în acel moment!"
Martina Navratilova a recunoscut-o pe Virginia Ruzici, managerul Simonei Halep

Martina Navratilova (65 de ani), considerată de mulți cea mai mare jucătoare de tenis din toate timpurile, a găsit o explicație pentru înfrângerea suferită de Simona Halep (30 de ani) în optimi la Australian Open, 4-6, 6-3, 4-6 cu Alize Cornet (32 de ani).

Simona Halep a fost de nerecunoscut în meciul cu Alize Cornet! Vizibil afectată de temperatura ridicată, românca și-a pus mâinile în cap de mai multe ori pe durata setului secund! Simona a oferit imagini teribile, lăsând impresia că mai are puțin și se prăbușește pe teren.

În acele momente, Simona Halep nu s-a mai putut concentra la tactica pe care trebuia să o abordeze în meciul de luni, fiind eliminată de Alize Cornet, care nu mai ajunsese niciodată în sferturile unui turneu de Grand Slam!

Martina Navratilova a identificat cauza înfrângerii suferite de Simona Halep la Australian Open: „Toate strategiile au dispărut în acel moment!”

Simona Halep a fost dezavantajată de condițiile meteo, iar Alize Cornet, chiar dacă a avut și ea probleme din cauza căldurii, a profitat din plin: „Căldura a ajutat-o până la urmă pe Alize Cornet. Toate strategiile au dispărut, iar ea a făcut ce era sigur pentru ea. Alize Cornet este o jucătoare mai agresivă decât Halep. Simona era prea obosită pentru a face fata agresivității arătate de Cornet în setul secund. Oricum, jos pălăria în fața lui Alize Cornet”, a declarat legendara Martina Navratilova, potrivit Tennis Channel.

Simona Halep a mărturisit că s-a gândit să abandoneze meciul cu Alize Cornet: „Am fost aproape să renunţ, pentru că eram epuizată, aşa cum şi arătam, dar ea a început să greşească şi am rămas acolo şi am luptat pentru fiecare minge, dar nu cu mare încredere. Eram acolo şi trebuia să joc. A fost o mică întoarcere de situaţie, dar la final nu a fost suficient”, a spus Simona Halep după eliminarea de la Australian Open 2022.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]