Marius Copil a ratat calificarea pe tabloul principal de la Shanghai. Cine l-a oprit

Marius Copil a ratat calificarea pe tabloul principal la turneul ATP Shanghai (China). Românul a fost învins de canadianul Vasek Pospisil, scor 7-6(5), 4-6, 5-7.
Marius Copil a ratat calificarea pe tabloul principal de la Shanghai. Cine l-a oprit

Marius Copil a ratat calificarea pe tabloul principal la turneul ATP Shanghai (China). Românul a fost învins de canadianul Vasek Pospisil, scor 7-6(5), 4-6, 5-7.

Cel mai bine clasat român în clasamentul ATP a avut un start foarte bun de partidă și a reușit break-ul în game-ul 5. A servit la 5-4 pentru set, dar Pospisil a forțat, a recuperat break-ul, iar prima manșă a ajuns în tie-break. Marius s-a descurcat foarte bine la serviciu, dar și la retur. A spart de 3 ori pe serviciul adversarului, pentru a încheia setul cu 7-5.

Pospisil a revenit puternic după pauză. Experiența meciurilor mari și-a spus cuvântul, reușind break-ul încă din primul game al setului. S-a mers cap la cap, iar Copil s-a văzut nevoit să cedeze cu 4-6. Setul decisiv a fost mult mai echilibrat. Cei doi și-au făcut fără mari probleme serviciul, fără posibilități de break până în prelungiri, când Pospisil a făcut 6-5, iar apoi a servit și a închis meciul cu 7-5.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]