Maria Sharapova (38 de ani) nu a avut o relație de prietenie cu nicio sportivă din circuitul WTA, incluse fiind aici și rivalele Simona Halep (34) cu Serena Williams (44), iar într-un interviu acordat recent au fost prezentate și argumentele din spatele deciziei rusoaicei.
De-a lungul impresionantei cariere din „sportul alb”, Sharapova a izbutit să câștige nu mai puțin de cinci titluri de Grand Slam, anume Wimbledon 2004, US Open 2006, Australian Open 2008 și Roland Garros 2012, 2014.
Maria Sharapova a debutat în tenisul profesionist în aprilie 2001, la vârsta de doar 14 ani, și a rămas pe scena „sportului alb” până în ianuarie 2020, când s-a retras în urma unei înfrângeri cu Dona Vekic de la Australian Open.
Chiar dacă ultima parte a carierei ei nu a mai fost la fel de prolifică, fiind implicată și într-un scandal de dopaj, care s-a soldat cu o suspendare, „Masha” a rămas în istoria tenisului drept una dintre cele mai valoroase jucătoare din secolul XXI.
Printre cele 36 de titluri WTA pe care le-a câștigat la simplu, Sharapova și-a adjudecat și cinci trofee de Grand Slam, unul cucerit chiar în fața Simonei Halep, Roland Garros 2014.
Referitor la rivalitate, marea adversară a rusoaicei a fost Serena Williams, cu care s-a luptat de 22 de ori. Palmaresul? Americanca s-a impus de 20 de ori, inclusiv în patru finale de Grand Slam și în ultimul act de la Jocurile Olimpice Londra 2012.
În schimb, în fața Simonei Halep, Maria Sharapova a avut palmares pozitiv. Mai exact, 7 la 2 în totalul de 9 întâlniri pe care le-au avut cele două.
Într-un interviu recent pe care l-a acordat pentru The David Rubenstein Show, Maria Sharapova a vorbit despre oponentele ei din circuitul WTA și de ce a exclus din start o potențială relație de prietenie cu acestea:
„Am fost destul de sinceră în ceea ce privește posibilitatea de a fi prietenă cu o altă jucătoare. Întotdeauna am găsit acest lucru foarte dificil de realizat. Cum ar fi să ieșim la o băutură sau să luăm cina împreună, să împărțim un aperitiv. Ar fi ceva de genul: „Da, încerc cu adevărat să te bat în ziua următoare și o să îți dau un pumn în față, dar apoi pot să te îmbrățișez?”. E ceva… Pur și simplu nu a făcut niciodată sens pentru mine”, a declarat Maria Sharapova, citată de Sports Keeda.
În continuare, Maria Sharapova a dezvăluit că nici măcar în cadrul turneelor, atunci când se intersecta cu alte jucătoare de tenis, nu dorea să stea prea mult la dialog.
„Să fiu sinceră, nu a fost niciodată specialitatea mea să vorbesc cu cineva despre lucruri mărunte. Mereu eram foarte concentrată și vestiarul meu era mai degrabă biroul meu. Și, știi, nu petreceam foarte mult timp acolo. Doar intram și ieșeam. Tratam totul ca pe o profesie foarte importantă”, a completat Maria Sharapova.
Rusoaica a ocupat pentru prima oară locul 1 mondial în clasamentul WTA la data de 22 august 2005.