Maria Sharapova a recunoscut ce ar face-o să revină în activitatea de jucătoare profesionistă la 36 de ani!

Maria Sharapova a recunoscut ce ar face-o să revină în activitatea de jucătoare profesionistă la 36 de ani!
Maria Sharapova a recunoscut ce ar face-o să revină în activitatea de jucătoare profesionistă la 36 de ani!

Maria Sharapova, în vârstă de 36 de ani, a glumit pe seama unei eventuale reveniri în tenisul de performanță, la trei ani și jumătate de la momentul retragerii din această activitate.

Maria Sharapova a recunoscut ce ar face-o să revină în activitatea de jucătoare profesionistă la 36 de ani!

Prezentă în această perioadă la Cannes, în Franța, rusoaica a remarcat un teren de zgură situat într-un cadru natural spectaculos, între mai mulți copaci, și a transmis prin intermediul Instagram că terenul respectiv ar reprezenta singurul motiv pentru care ar accepta să revină în tenis.

Ăsta e posibil să fie singurul teren care m-ar putea face să mă întorc în tenis”, a scris Maria Sharapova, la secțiunea InstaStory.

De când s-a retras din tenisul profesionist, Maria Sharapova s-a dedicat familiei sale, dar și afacerilor, reușind să înregistreze profituri uriașe de pe urma unei companii care produce dulciuri, denumită mai mult decât sugestiv „Sugarpova”.

Cum se descurcă rusoaica în calitatea de mamă

Iar rusoaica nu se bucură de succes doar în afaceri, ci și în postura de mamă a unui băiețel, pe nume lui Theodore. Recent, ea a explicat cum reușește să împace această nouă calitate cu cea de femeie de afaceri de succes.

„Rolul de mamă trebuie să vină la un anumit moment al vieții tale, m-am simțit pregătită și, să fiu sinceră, a fost ceva la care mereu am visat. Am o relație excelentă cu mama mea, suntem foarte apropiate și împărtășim multe, avem o legătură și este ceea ce îmi doresc să am și cu copilul meu, să pot să îmi împărtășesc experiențele cu el.

Sunt entuziasmată să îl văd crescând și învăț și lucruri noi. În fiecare zi este o nouă zi, este mereu ceva de învățat și este o mare provocare. Chiar și din punct de vedere al sportului este foarte provocator, te ține conectată în fiecare zi.

Tenisul a fost ceva ce mi-am dorit să fac în fiecare săptămână, mai presus de a câștiga sau a pierde. A trebuit mereu să mă reinventez și să mă provoc pe mine însumi și pur și simplu nu m-am mai simțit confortabil.

Nu știu dacă e mai dificil să fii jucătoare de tenis sau mamă, să spunem doar că ambele roluri sunt foarte provocatoare.

Este un copil exemplar, vorbesc des cu el și mă rog să aibă o zi liniștită. Din fericire, este foarte bun, pot să spun că am avut noroc. Când îl alăptez mă simt mereu înfometată, simt mereu că trebuie să mănânc, iar acest lucru mă intrigă. A fost cel mai rapid an din viața mea, a zburat într-o clipită.

Sunt entuziasmată în legătură cu această fază a vieții mele, simt că îmi petrec primele luni ale vieții și văd că totul este bine. Sunt curioasă să înțeleg cum se va desfășura viața mea, între muncă și familie, și cel mai important lucru este să găsesc echilibrul”, a spus Maria Sharapova pentru tennisworldusa.org.

 

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania