Maria Șarapova, eliminată de deținătoarea titlului, Flavia Pennetta, în optimi la Indian Wells

  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarea rusă Maria Șarapova, locul 2 WTA, a fost eliminată, marți, de deținătoarea titlului, sportiva italiană Flavia Pennetta, numărul 16 mondial și cap de serie 15, în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells, informează site-ul oficial al competiției.

Pennetta a învins-o pe Șarapova cu scorul de 3-6, 6-3, 6-2, în două ore și șase minute.

Acesta este al cincilea succes din cariera Flaviei Pennetta în fața unei jucătoare de Top 2, după cele de la Zurich (2008, împotriva Jelenei Jankovici, numărul unu mondial atunci), Sydney (2011, Vera Zvonareva – numărul 2), Beijing (2011, Caroline Wozniacki – numărul 1) și Indian Wells (2014, Na Li – numărul 1).

Flavia Pennetta o va întâlni în sferturile de finală pe jucătoarea germană Sabine Lisicki, cap de serie numărul 24 și locul 30 mondial, care a trecut în optimi, tot marți, de sportiva franceză Caroline Garcia, a 24-a favorită și locul 28 mondial, scor 6-4, 6-4.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”

Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”

Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”

Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?

EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri

ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?

Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei

Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....

Anunț pentru PROPRIETARII de case și terenuri. Guvernul PREGĂTEȘTE schimbări majore

Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO

Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris

Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024

Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen