Marele Federer a fost răpus la Turneul Campionilor. Elvețianul nu mai pierduse în fața lui de 4 ani și jumătate

Federer a pierdut la Turneul Campionilor.
Marele Federer a fost răpus la Turneul Campionilor. Elvețianul nu mai pierduse în fața lui de 4 ani și jumătate

Roger Federer (Elveția; 3 ATP) a debutat cu o înfrângere surpinzătoare la Turneul Campionilor de la Londra. A pierdut în fața niponului Kei Nishikori (9 ATP), scor 7-6(4); 6-3. Aceasta a fost a 10-a confruntare dintre cei doi, iar japonezezul a bifat a treia victorie.

Jocul a început într-o notă a greșelilor. S-au comis peste 50 de erori neforțate, astfel că primul set a fost de un echilibru mai puțin văzut. Fără posibilități de break, manșa a fost decisă în tie-break, unde Nishikori a bifat un mini-break în plus și a închis cu 7-4, după 52 de minute. În al doilea act, Federer a forțat, a câștigat game-ul de debut, pe serviciul adversarului, dar nu a fost suficient. Kei a revenit, a refăcut break-ul imediat, a mai bifat unul la jumătatea setului și a terminat învingător în debutul de la Turneul Campionilor, cu 6-3.

Cei doi fac parte din Grupa B, în care se mai află Kevin Anderson (Africa de Sud; 6 ATP) și Dominic Thiem (Germania; 8 ATP). În meciul acestora, primul s-a impus în două seturi, 6-3; 7-6(10). Următoarele partide au loc marți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Șoc în meciul Universității Craiova! Kabuye a căzut pe teren, în timp ce CFR Cluj e în dezavantaj cu Tromso
Mediafax
Cristina ICH, zero regrete după ce i-a 'suflat' soțul celei mai bune prietene: 'Dacă aș da timpul înapoi, aș face fix la fel!'
Cancan.ro
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Vedeta celebră, diagnosticată cu cancer pentru a doua oară, dar a ales să păstreze totul secret. Boala a fost descoperită la un control de rutină
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Râzi cu lacrimi
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Descopera.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Modernizează-ți mașina fără investiții mari. Cinci accesorii recomandate șoferilor
Promotor.ro